1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

"Filmul pe care l-am visat la 18 ani"

Timp de 10 ani, regizorul Francis Ford Coppola a trăit retras într-o vie idilică. Doar nuvela lui Mircea Eliade "Tinereţe fără tinereţe" l-a convins să regizeze un nou film. Premiera în Germania: 10 iulie.

default

Alexandra Maria Lara în filmul "Tinereţe fără tinereţe"

"Am realizat acest film în primul rând pentru mine însumi", a mărturisit Francis Ford Coppola după ce a finalizat ecranizarea nuvelei "Tinereţe fără tinereţe". Adaptarea cărţii lui Mircea Eliade este prima peliculă realizată de celebrul regizor al filmelor "Dracula" şi "Apocalypse Now" după o pauză de nu mai puţin de 10 ani.

"M-am întors la temele care m-au fascinat încă din perioada studenţiei," a declarat regizorul Coppola într-un interviu acordat ziarului The Independent. "Acestea sunt, în primul rând, timpul, conştiinţa şi o nouă realitate construită prin vise. Realizarea acestui film a fost ceva minunat pentru mine - am avut sentimentul că fac în sfârşit exact ceea ce am visat la 18 ani."

Filmările s-au desfăşurat la Bucureşti, pe ţărmul Mării Negre, în Delta Dunării, la Piatra Neamţ şi în localitatea Balcic din Bulgaria. Celebrul regizor al trilogiei "Naşul" s-a lăsat ambiţionat de fiica sa în realizarea acestui film neobişnuit cu un buget extrem de redus: "Când Sofia a plecat în Japonia ca să realizeze filmul "Lost in Translation", avea bani şi mai puţini la dispoziţie, şi a reuşit totuşi să creeze ceva inedit", a povestit Coppola în interviul acordat ziarului britanic The Independent.

Rebeliune împotriva clişeelor hollywoodiene

Foiletoniştii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung au elogiat filmul drept rebeliune împotriva clişeelor, subliniind că "Tinereţe fără tinereţe" este exact acel film la care visase Coppola întotdeauna, eliberat de orice convenţii ale "fabricii de vise" hollywoodiene şi de influenţele celorlalţi. Regizorul însuşi a explicat că se identifică într-o oarecare măsură cu protagonistul nuvelei lui Eliade, profesorul de lingvistică Dominic Matei, care redevine tânăr în mod misterios după ce este lovit de trăsnet. "Prin acest film, am reuşit să-mi regăsesc o parte din idealurile tinereţii", a precizat Coppola. "Povestea lui Mircea Eliade este plină de energie şi mister... Am dat de ea în mod întâmplător, în timpul documentării pentru un alt proiect de film, cu titlul "Megalopolis", şi a fost o adevărată aventură să citesc această nuvelă. Mi-am dorit imediat să o ecranizez."

Dominic (Tim Roth) und Veronica (Alexandra Maria Lara) sind schicksalshaft verbunden.

Veronica şi Dominic (Alexandra Maria Lara şi Tim Roth

Rolul principal feminin din "Tinereţe fără tinereţe" este interpretat de Alexandra Maria Lara, originară din Bucureşti, fiica actorului Valentin Plătăreanu. În distribuţia filmului se regăsesc o serie de actori români, printre care Anamaria Marinca, devenită celebră prin strălucita interpretare a Otiliei în filmul lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile". În pelicula "Tinereţe fără tinereţe", publicul se va reintâlni şi cu actorii români Marcel Iureş, cu regretatul Adrian Pintea, cu Florin Piersic Junior şi Mircea Albulescu. Rolul principal, cel al profesorului Dominic Matei, este interpretat de cunoscutul actor american Tim Roth.