Filmul mut nu şi-a pierdut glasul

În ciuda potopului de producţii hollywoodiene, filmele mute încă mai au ceva de spus. Aceasta o dovedeşte succesul Zilelor Filmului Mut de la Bonn. Proiecţiile în aer liber atrag în fiecare an zeci de mii de spectatori. Iniţiatorul evenimentului, Stefan Drößler, povesteşte despre culisele acestui festival de succes:

”Am înfiinţat cinematograful de vară în urmă cu 20 de ani, deoarece proiecţiile open-air erau la vremea respectivă ceva deosebit. Însă intenţia mea era să arăt filme rare, care nu apar în cinematografele normale. De asemeni, trebuia să aleg pelicule a căror estetică este inteligibilă şi unui public fără cunoştiinţe de specialitate. Nu doream să mă adresez numai specialiştilor. Pe de altă parte, doream să arăt o varietate cât mai mare de stiluri artistice, pentru a combate clişeul că toate filmele mute sunt la fel. După cum se vede, pe-atunci exista aceeaşi multitudine de expresii artistice ca în filmele zilelor noastre."

Filmele alese acoperă un larg spectru estetic: Programul cuprinde atât scurt metraje avangardiste, cât şi superproducţii, filme de animaţie sau documentare. În cadrul festivalului au loc premierele unor pelicule nou descoperite şi proaspăt restaurate. Înaintea fiecărei proiecţii, domnul Drößler povesteşte câte un capitol din odiseea căutărilor în arhive:

”În general, marile arhive se găsesc în tări cu guvernare centralizată. Spre exemplu în Germania Democrată, toate filmele erau realizate la aceeaşi casă de producţii, care trimetea câte un negativ în arhiva centrală. Alta era situaţia în libera Germania Federală: Aici, casele de producţie au fost multe şi private- şi majoritatea au falimentat. Nu exista obligaţia de a preda filme la arhivă, aşa că în primii 15 ani după război s-a pierdut estimativ 50% din totalitatea filmelor produse până atunci.”

Festivalul Filmului Mut de la Bonn a ajuns atât de faimos, încât animă restaurarea peliculelor vechi din întreaga lume. Multe filme necesită o prelabilă reconstrucţie, deoarece au fost ciopârţite atât de traduceri cât şi de cenzuri. De asemeni se încearcă trecerea materialului imprimat pe baza de nitrat, care este deteriorabil în timp, pe o bandă modernă. Însă acest proces poate periclita culoarea şi claritatea contrastelor din film.

”Avem ambiţia de a prezenta un film cu cea mai bună copie a sa. Imagini şterse şi tremurate ar confirma prejudecăţile despre filmul vechi.”

Totuşi, unele diferenţe în calitatea imaginii marchează pasaje interzise. Bunăoară în filmul ”Femei nesăbuite” regizat de Erich von Stroheim, scenele întunecate indică părţile cenzurate pe vremuri şi reconstituite de curând. Calitatea unei imagini este fresca unei epoci, ea indicând tabuurile vremii. Pe de altă parte, spectatorii festivalului se arată deseori surprinşi de libertinajul filmelor din anii ‘20. Oare aluziile mute mai pot fi înţelese şi azi? Domnul Drößler crede că da.

”Cred că filmele sunt în general inteligibile. În special filmele mute mai târzii şi-au perfecţionat arta de a povesti în imagini. Istoria cinematografiei arată că apariţia filmului sonor a marcat la început un regres estetic. Camera şi-a pierdut mobilitatea, pentru că s-a concentrat pe captarea dialogurilor. Filmele mute aveau un limbaj al imaginilor foarte lucrat, pe care îl înţelege toată lumea.”

Acţiunea filmelor mute se conturează în special datorită muzicii live. Muzica defineşte caracterul personajelor şi însemnătatea acţiunilor lor. Ea poartă dialogurile fără cuvinte, susţine pianistul Aljoscha Zimmermann:

”Filmul se sprijină pe cinci piloni: pe regie, montaj, scenariu, interpretare şi pe muzică. În filmele mute, valoarea muzicii creşte considerabil. Aici e valabil proverbul – acolo unde nu mai ajung cuvintele începe muzica. Muzica povesteşte imaginile mai departe.”

Muzica este un pod de legătură între film şi public, explică domnul Drößler.

“Muzica este o interpretare a filmului. Ea indică întrucâtva cum trebuie receptate imaginile. Dacă devine sonoră, atrage atenţia asupra unei acţiuni importante. Muzica ghidonează privirea. De aceea, ne alegem artiştii cu grijă. E important ca sensibilitatea filmului să coincidă cu cea a muzicianului.”