1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Filme româneşti la festivalul Berlinale

Programul complet al festivalului de film Berlinale a fost făcut public. Pentru ursul de aur vor concura, la a 62-a editie, 18 filme artistice.

Două lungmetraje româneşti vor concura la Festivalul de Film de la Berlin, în afara competiţiei oficiale.

Filmul lui Radu Jude, „Toata lumea din familia noastră“ a fost selectat pentru secţiunea „Forum“. Cu Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sârbu şi Gabriel Spahiu în rolurile principale, cel mai recent film al lui Jude trece în revistă amestecul de sentimente ale unui tată, pe care relaţiile familiale îl impiedică să petreacă o vacanţă de vis cu fiica lui. Filmul este o coproducţie România/ Olanda şi va fi proiectat în premieră la Berlin, în 13 februarie.

Radu Jude

Regizorul Radu Jude



Festivalul Berlinale şi-a propus întotdeauna să creeze o punte între interesele comerciale în cinematografie şi viziunea artistică a realizatorilor de film. Acesta este scopul secţiunii „Panorama“, la care participă şi producţia Italia/ România/ Franţa „Diaz- Don’t Clean Up This Blood“, în regia lui Daniele Vicari. Din distribuţie fac parte Elio Germano, Jennifer Ulrich, Claudio Santamaria şi Monica Bârlădeanu. Acţiunea se petrece în 2001, în timpul protestelor violente de la Summit-ul G8, din Genova.

Tudor Giurgiu revine şi el la Berlinale cu lungmetrajul „Cristian“, ales în cadrul secţiunii „Co-Production Market“. Filmările vor începe spre finele lui 2012. Directorul festivalului, Dieter Kosslick descrie această platformă de dialog pentru circa 450 de invitaţi de specialitate, ca fiind „Un fel de acasă, pentru producătorii şi finanţatorii internaţionali, prezenţi la Berlinale“.

Maraton de filme

Şanse mari de câştig- scrie presa germană- are actriţa româncă Ana Ularu, la competiţia „Shooting Stars“, organizată, în cadrul festivalului de către European Film Production (EFP). „Shooting Stars“ promovează anual tinerele talente ale cinematografiei europene. Ana Ularu a intrat în competiţie alături de alţi nouă actori.

Şi la secţiunea „Talent Campus“- o serie de workshop-uri, seminarii şi conferinţe pe teme de specialitate, din cadrul Festivalului - participă două regizoare românce, Raluca David şi Ozana Nicolau.

Rumänien Schauspielerin Ana Ularu Berlinale Shooting Stars

Actriţa Ana Ularu



Covorul roşu va fi întins la Berlinale în perioada 9- 19 februarie 2012. Îl vor călca din nou vedete de talie mondială, printre care Angelina Jolie, Meryl Streep, Keanu Reeves, Salma Hayek şi „vampirul“ Robert Pattinson.

La competiţia oficiala pentru Ursul de Aur participă 18 filme din Germania, Franţa, Grecia, Italia, Spania, Ungaria, Danemarca, Senegal şi Statele Unite. Iar în cinematografele din capitala Germaniei vor rula în această perioadă peste 400 de filme, multe dintre ele prezentate în premieră mondială.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Rodica Binder