1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Filat: Rusia va avea un consulat la Tiraspol

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, se va întâlni pe data de 12 septembrie, la Kremlin, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

default

Vlad Filat

În ajunul întrevederii, demnitarul moldovean a făcut câteva declaraţii apreciate ca fiind „riscante şi surprinzătoare” de către analiştii politici. El a pledat pentru deschiderea unui consulat rusesc la Tiraspol şi a spus că nu are „nici o problemă” cu monumentele regimului sovietic. Şi asta în condiţiile în care deputaţii Partidului Liberal-Democrat, condus de Vlad Filat, au înaintat în Parlament o iniţiativă care prevede lichidarea monumentelor care distorsionează conştiinţa naţională.

Deputaţii PLDM au scris această iniţiativă legislativă după ce şeful lor de partid, premierul Vlad Filat, a declarat, cu aproximativ două luni în urmă, că "a venit timpul ca Moldova să se debaraseze de trecutul sovietic şi prin demontarea monumentelor, inclusiv a celor care reprezintă tancuri din perioada sovietică. (…) Acest proces trebuie să cuprindă întreaga ţară", spunea Filat în luna iunie.

Premier cu o faţă „dimineaţa” şi cu alta „seara”

În două interviuri pe care le-a acordat zilele acestea presei ruse, premierul moldovean a afirmat exact contrariul, iar analiştii politici cred că acesta îşi pregăteşte astfel terenul pentru întâlnirea cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Nu este pentru prima dată când Vlad Filat face "seara" declaraţii la care renunţă "dimineaţa". În luna aprilie curent, reprezentantul Rusiei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, a declarat că Rusia va avea consulat la Tiraspol până la sfârşitul anului. Reacţia premierului moldovean a apărut la numai câteva ore: "Consulat rusesc la Tiraspol nu va fi!", spunea premierul Filat, pentru ca peste două zile să-şi tempereze afirmaţia: "Este un proces ce urmează a fi discutat. Solicitarea a fost auzită. Urmeaza să gândim şi să venim cu o decizie în acest sens".

Filat pune semnul egalităţii între un consulat rusesc la Tiraspol şi consulatele româneşti de la Bălţi şi Cahul

Joi, Vlad Filat şi-a reiterat disponibilitatea de a încuviinţa deschiderea unui consulat rusesc în regiunea separatistă a Republicii Moldova, numai că de data aceasta a făcut-o mult mai tranşant: "Dacă alte ţări au consulate la Cahul şi Bălţi (adică România - n.n.), şi Rusia poate avea consulat laTiraspol. El a confirmat că chestiunea deschiderii unui consulat al Federației Ruse la Tiraspol se află printre subiectele ce vor fi abordate la întrevederea sa cu Vladimir Putin. "Trebuie să oferim toate facilitățile necesare pentru ca diplomații ruși să lucreze în interesul cetățenilor care locuiesc acolo şi au pașapoarte rusești", a adăugat joi premierul moldovean.

Această declaraţie a şocat analiştii politici şi chiar pe unii colegi de partid ai premierului. Anterior, vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Eugen Carpov, declarase că "autorităţile de la Chişinău nu pot accepta misiuni consulare la Tiraspol, atâta timp cât convențiile internaționale obligă autoritățile să le asigure securitate și imunitate acestora". În declaraţia sa de joi, Filat nu a precizat cum va fi asigurată securitatea şi imunitatea diplomaţilor ruşi care vor activa la Tiraspol în condiţiile în care nici un poliţist, carabinier sau soldat în uniformă, cu însemnele statale ale Republicii Moldova nu este acceptat în partea stângă a Nistrului.

Analiştii politici bat alarma

Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Anatol Ţăranu, susţine că Republica Moldova nu ar trebui să accepte deschiderea consulatului rusesc în partea stângă a Nistrului. “Din moment ce acest teritoriu nu este controlat realmente de autoritățile Republicii Moldova, nu vom putea să onorăm angajamentele convenției de la Viena în ceea ce priveşte protecţia diplomaţilor, a menţionat Ţăranu. „Filat nu trebuie să le facă pe plac ruşilor, ci să devină un politician previzibil pentru cei de la Moscova, a precizat Ţăranu.