1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Filantropi din toate ţările, uniţi-vă!

Problema cu „Gigi”, „Dinel”, „Miticel” şi alţi diminutivabili ai societăţii româneşti de azi nu e de ce şi cât dau de pomană. Sunt banii lor şi fac cu ei ce poftesc. Problema e că, naiba ştie cum, în clipa când îi apucă generozitatea se află puzderie de aparate de filmat în preajmă.

default

O altă problemă e că întotdeauna se găsesc posturi de televiziune dornice să adăposteastă filantropiile cu martori ale acestei noi specii de români: generoşii în transmisie directă. Dacă tot am avut o revoluţie televizată, de ce n-am avea şi acte caritabile “live”, pentru că protagoniştii sunt cam aceiaşi: eternul român care se buluceşte acolo unde “se dă ceva”. S-a bulucit în decembrie 1989 pe străzile câtorva oraşe, continuă s-o facă astăzi oricând apare un şmecher care promite marea cu sarea. Că se numesc FNI, Cartitas, Banca Religiilor, parcul din Bacău, principiul e acelaşi: aruncă-le nişte firimituri şi până la urmă vei ajunge să-i înghiţi tu pe ei!

Când, mai an, Gigi Becali, într-o defilare spre tribunal ce amintea frapant de-o secvenţă din “Gangs of New York”, împărţea sutele de mii milogilor de pe trotuar, cineva cu spirit de observaţie a spus: “Pe cât punem pariu că ăsta se pregăteşte să intre în politică?” N-am crezut, evident. Astăzi, sub oblăduirea unui “political scientist” dedulcit la şmecheriile campaniilor politice, metodele de “captatio benevolentiae” se vor fi rafinat. Astăzi nu mai dai bacşişuri la întâmplare, ci convoci presa când ştii că patronul are musafiri de soi. Dacă se poate, celebri politologi americani.

Nu ştiu dacă omologul din Craiova al meşterului Gigi face politică. Dacă face, însemană că nu şi-a găsit “consilierul” care să-l înveţe subtilele “manere” ale vieţii în înalta societate. Dar dacă nu face, cu siguranţă că milioanele de lei pe care le-a zvârlit poporului înfometat anunţă o viitoare, fulminantă carieră publică. Modelul funcţionează, l-a verificat, încă din decembrie 1989, însuşi Marele Ilici: cine nu-şi aminteşte magazinele pline cu bunătăţi şi preţul de nimic pe care puteai să-ţi cumpere carne, portocale, ulei, zahăr, faină şi orice-ţi mai poftea stomacul. Minunea a durat cam până la primele alegeri. După care deşi alimentele au rămas, banii s-au evaporat.

Nu fac nici o deducţie forţată şi nu insinuez că banii noştri sunt în buzunarele miliardarilor de carton. Dacă Justiţia şi PNA-ul nu i-a prins, înseamnă că sunt oameni cinstiţi. Spun doar că după astfel de suspecte generozităţi urmează — nu se ştie de ce — lungi perioade de sărăcie lucie. Perioade din care, ce-i drept, ne salvează alde Sachelarie, Oprişan şi alţi români generoşi, pentru care miliardul nu e decât suta de lei pe care amărăşteanul o vânează din priviri pe străzile aglomerate.

Şi uite-aşa, când cu Paştele, când cu tribunalul, românul ajunge să-şi astâmpere ghiorăiturile din stomac. Rămâne însă problema cum să afle când şi unde îşi manifestă miliardarii generozitatea. În alte vremi, corbii indicau cu precizie locul stârvurilor bune de sfâşiat. Azi e la fel de simplu: e suficient să-i urmăreşti pe reporterii români de televiziune şi camerele lor zburătoare.

  • Data 15.04.2004
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B397
  • Data 15.04.2004
  • Autoare/Autor Mircea Mihăieş
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B397