1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Fiat constitutio, pereat patria?

Ce te faci, ţară, când liderii tăi sunt cercetaţi penal? Când, cu sau fără un picior în ghips, ori cu genunchiul bandajat, o iau la sănătoasa, fugind de justiţie, iar criza se generalizează, devenind una de stat?

Ce te faci, dacă unele din instituţiile tale cele mai importante, precum şi mai multe puteri ale statului de drept derapează simultan, se prăbuşesc, sunt infilitrate de te miri cine, ori sunt deturnate de la scopul lor?

Şi, în fond, ce scop au parlamentul şi guvernul? Nu e misiunea lor să-i slujească patriei? S-o conducă responsabil prin adoptarea şi aplicarea unor legi care să-i întărească libertatea şi să-i amplifice prosperitatea? Ce te faci, ţară, când liderii lor acţionează iresponsabil? Când democraţia şi statul tău de drept sunt reduse la absurd printr-un parlament care îşi bate joc de spiritul lor, ştiut fiind că acest spirit nu poate supravieţui şi dăinui decât în condiţiile în care legea e una pentru toţi?

Ce te faci, dacă forul legislativ şi guvernul format de majoritatea parlamentară sunt alcătuite din inşi pentru care cetăţenii sunt orice, numai egali în drepturi nu, după cum reiese din ieşirile edificatoare ale unui anume parlamentar PSD-ist numit Manolache, fin de premier auto-suspendat?

Ce măsuri iei, ţară, când înţelegi la ce anume se pretează odată în plus un executiv şi o majoritate parlamentară alcătuite încă, în parte, din inşi dispuşi, în vara anului 2012, să scoată practic din vigoare legea ta fundamentală? Atunci, în baza unui acord încheiat de mai marii celor două foruri împreună cu un oarecare colonel Dogaru urmau să se desfiinţeze instituţii cheie, precum Curtea Constituţională. Acum, Constituţia ta e pusă pe butuci, devreme ce spiritul ei se vede violat pe termen mediu şi lung de un parlament care dă semne să blocheze sistematic puterea judecătorească şi lupta anticorupţie.

O constituţie precară

Problema ta majoră, ţară, este că te afli într-un paradox. Te vrei stat de drept şi democratic, care-şi respectă constituţia. Dar ai ghinionul unei constituţii extrem de precare. Căci au formulat-o nişte jurişti prea puţin pregătiţi să prevadă bunăoară situaţii în care două din cele trei puteri se defectează şi se întorc împotriva democraţiei liberale, a independenţei justiţiei, a statului de drept şi a societăţii deschise; sau, poate, împotriva alianţelor fireşti ale ţării.

Au redactat-o inşi incapabili, sau prea puţin doritori, la începutul anilor 90, să ia în calcul crize de stat iscate de nişte şmecheri care să ucidă spiritul constituţiei respectându-i litera; de nişte penali prezumtivi sau reali, în stare să aplice litera legii fundamentale doar pentru a scoate din vigoare Constituţia.

Ce te faci în acest caz? Depinde, probabil, de statutul tău. Eşti un stat suveran pe punctul de a se vedea basculat şi distrus de o clică de penali? Atunci ai, ca stat suveran, în concepţia unui gânditor politic extrem de influent, dar criticabil, de care mă despart clar şi fără echivoc, dar care în acest punct nu e lipsit de oarece îndreptăţire, precum Carl Schmitt, dreptul de a decreta starea de urgenţă.

Prin ea se pot limita vremelnic unele drepturi altminteri inalienabile. Sigur, democraţiile nu se au bine cu starea excepţională. Nu e în genul lor, ci al dictaturilor s-o decreteze. Cu atât mai problematică e situaţia unor ţări ca România sau Ungaria, în care, potrivit constituţiei, revine chiar parlamentului atribuţia adoptării unor decizii de o asemenea anvergură.

Spiritul constituţiei trebuie salvat

Dar dacă sunt în pericol constituţia însăşi? Dacă se văd ameninţate democraţia şi statul de drept? Dacă ţara stă să cadă pradă unui grup infracţional, cum oare trebuie reacţionat? Ce-ar trebui să facă şeful statului şi al CSAT? Fiat constitutio, pereat patria? Să lase ţara (şi constituţia ei) să se prăbuşească pentru a nu se expune riscului de a i se reproşa că ar da lovituri de stat, cum a şi fost acuzat? Ori că e un dictator, aşa cum, tot fără motive întemeiate, i s-a reproşat ani la rând şi fostului preşedinte?

În măsura în care se bucură de o legitimitate incontestabilă, în virtutea alegerii sale directe, de către popor, preşedintele reprezintă singura instanţă a puterii care deţine autoritatea necesară să ceară guvernului şi parlamentului să se manifeste responsabil. Le-ar putea solicita deci să procedeze la adoptarea singurelor măsuri apte să aplaneze pe cale democratică actuala criză de stat: demisia, autodizolvarea şi decretarea de alegeri anticipate. Dar dacă parlamentul şi guvernul refuză eventualele demersuri prezidenţiale, aşa cum, prin liderul Senatului, s-a arătat în aceste zile decis să respingă strategia de apărare a ţării propusă de şeful statului?

Spiritul constituţiei statului de drept şi democratic trebuie uneori salvat chiar în pofida ei. În mod mai clar chiar decât după alegerile din noiembrie trecut, Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află în faţa unor opţiuni grele. Bine ar fi ca minţile româneşti şi europene cele mai luminate să-l ajute să le ia.