Fiascoul democraţiei pakistaneze

Cât de mult a avansat Pakistanul pe drumul democraţiei şi cât de hotărât combate Islamabadul extremismul islamic care ameninţă tot mai grav, prin talibani şi aliaţii acestora securitatea din Afganistanul vecin?

Ani de zile occidentul a exercitat presiuni asupra Pakistanului, cerându-i să se democratizeze. În pofida neîncetatelor proorociri ale multor comentatori din vest, alegerile pakistaneze de acum un an, departe de a fi trucate de fostul şef de stat militar, Musharaff, s-au dovedit democratice. La putere s-a instalat un guvern civil, în frunte cu noul preşedinte Asif Ali Zardari.

La un an de la alegeri, rezultatul acestei schimbări de guvern şi de sistem e, din unghi occidental, de-a dreptul catastrofal. Executivul de la Islamabad a pactiza cu extremiştii musulmani, care-i adăpostesc pe talibani în nordvestul Pakistanului. Cu acte şi documente oficiale, guvernul pakistanez a cedat provincia Swat fundamentaliştilor. Talibanii şi gazdele lor au fost autorizaţi să introducă în regiune Şaria, legislaţia islamică stipulând ca hoţia să se sancţioneze prin amputarea mâinii, iar adulterul să se pedepsească prin lapidare.

În mod evident, acordul dintre oficialităţile pakistaneze în frunte cu Zardari şi extremiştii din Pakistan reprezintă o capitulare în faţa islamismului şi-a terorismului. Talibanii şi aliaţii lor se văd încurajaţi, iată, de către un guvern „democratic”, să-şi continue campania teroristă.

Nu întâmplător, înţelegerea dintre autorităţile de la Islamabad şi extremiştii islamici din nordvestul Pakistanului, aceiaşi care constituie şi o sursă importantă a cancerului pentru combatarea căruia SUA vor trimite alţi 17.000 de militari în Afganistan a iscat alarmă şi severe condamnări în occident.

Atât statul şi guvernul, cât şi armata şi serviciile secrete pakistaneze s-au dovedit prea slabe, prea corupte şi prea puţin capabile să ţină piept presiunilor extremiste. Islamismul militant s-a văzut recompensat. Ceea ce nu va întârzia să sporească şi pericolul pe care-l reprezintă Pakistanul, un stat totuşi nuclear, atât la adresa ţărilor vecine, în special a Indiei şi Afganistanului, cât şi la adresa unei comunităţi internaţionale angrenate în lupta împotriva terorismului islamist.

Evident, acest uriaş eşec nu constituie un argument împotriva democraţiei. Ci doar împotriva tendinţelor de a o confunda cu slăbiciunea şi cu demisia morală. In ciuda caracterului democratic al alegerilor pakistaneze şi a accesului la cârmă a unui guvern civil, Pakistanul riscă să mai rămână vreme îndelungată mazilit la antipodul libertăţii şi democraţiei, ca sursă de perpetuă instabilitate regională şi globală.

Este sarcina primordială a occidentului să exercite de acum încolo noi presiuni; presiuni atât de intense, încât executivul de la Islamabad să înţeleagă rapid că trebuie să-şi revoce urgent demersul. Fiindcă pactul cu extremismul e grotesc, inadmisibil şi incompatibil cu o democraţie autentică şi cu un stat de drept, apt să se bucure de respect din partea Comunităţii Internaţionale.