1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Festivalul Wagner de la Bayreuth

Relatare de Rick Fulker, tradusă şi adaptată de Elisabeta Sturdza

Între 25 iulie şi 28 august s-a desfăşurat cea de-a 92-a ediţie a Festivalului de la Bayreuth. Cele 30 de reprezentaţii ale stagiunii au fost vizitate de aproape 60.000 de persoane, o dovadă a succesului de care continuă să se bucure această prestigioasă manifestare muzicală.

Ediţia de anul acesta a Festivalului a prezentat, ca de obicei, o serie de reluări din anii trecuţi. În repertoriu s-a aflat "Tannhaeuser" înscenat de Philippe Arlaud, care a avut premiera anul trecut, tetralogia "Inelul Nibelungilor" în regia lui Juergen Flimm, datînd din anul 2000, "Lohengrin" al lui Keith Warner din 1999. Pentru prima dată de cînd există festivalul, pe lista regizorilor nu a mai figurat numele Wagner. Aceasta, întrucît Wolfgang, nepotul compozitorului, a renunţat să mai facă regie.

Contrar tradiţiei, care cere ca vechile spectacole să fie "revăzute şi îmbunătăţite", reluările de anul acesta au apărut pe alocuri obosite, prăfuite. Impresia aceasta a fost evidentă mai ales în cazul "Aurului Rinului". Regizorul Juergen Flimm, ocupat cu Festivalul din Salzburg, şi-a neglijat producţia, multe nuanţe s-au pierdut, unii interpreţi nu au fost la înălţime, iar dirijorul Adam Fischer a părut să conteze pasiv pe instrumentiştii, fireşte foarte experimentaţi. Şi "Walkiria" a devenit cu timpul mai săracă în tensiune muzicală. S-a aplaudat, totuşi, furtunos, mai cu seamă cînd soliştii au fost desăvîrşiţi; dar nu numai. La urma urmelor, mulţi spectatori au aşteptat chiar şi 7 ani, ca să reuşească să aibă bilete la un spectacol. Anul acesta, de exemplu, cererea a fost de 10 ori mai mare decît oferta.

Atenţia spectatorilor şi a criticilor s-a concentrat, cum era de aşteptat, asupra premierei: - anul acesta, noua punere în scenă a lucrării de tinereţe a lui Richard Wagner, "Olandezul zburător" sau "Vasul fantomă", realizată de o echipă neobişnuit de tînără. Atît regizorul Klaus Guth, cît şi dirijorul Marc Albrecht sunt în vîrstă de 39 de ani. Tineri sunt şi interpreţii Jaakko Ryhaenen, Tomislav Muzek şi Adrienne Dugger, aceasta din urmă în rolul Sentei.

Premiera a fost un succes absolut. "Olandezul zburător" al lui Klaus Guth este o dramă psihologică tulburătoare, fascinantă. După propria-i mărturisire, regizorul a încercat, prin diferite mijloace scenice, să şteargă graniţa dintre vis şi realitate. Figurile, create printr-un joc subtil de dedublări şi suprapuneri, prin proiectarea din real într-o lume de fantome, reflectă o viziune romantică, rod al lecturilor din E.T.A. Hoffmann şi Edgar Allen Poe. Întreaga construcţie a "Olandezului" este nu numai o poveste ce stîrneşte fiori de groază, ci şi o extrem de captivantă explorare a abisurilor umane.

Personajele principale ale operei lui Wagner sunt marinarul Daland, fiica acestuia, Senta, şi vînătorul îndrăgostit de ea, Erik. Absenţa mamei este punctul de plecare al interpretării, care plasează în centru relaţia tată-fiică. Daland aspiră la bogăţie, Senta la eliberarea din spaţiul închis înăbuşitor; iar amîndoi îşi făuresc visul despre Olandezul zburător. Lumea Sentei este odaia ei, în care aşteaptă mereu întoarcerea tatălui. Singura putinţă de evadare este fantezia ei şi partenerul imaginar. Ca aspect exterior, Olandezul şi tatăl Daland nu pot fi distinşi unul de altul. Pe de altă parte, Senta este dedublată: ea apare în chip de tînără femeie, dar şi sub înfăţişarea unei fetiţe de vreo 10 ani. În timpul duetului Senta-Olandezul, Daland, aşezat în faţa scenei pe fotoliu, îi citeşte fetiţei Senta dintr-o carte povestea olandezului zburător.

În regia lui Klaus Guth, drama muzicală, care durează două ore şi jumătate, se desfăşoară într-un decor unic: un vestibul împodobit cu tapete de brocart, sărac mobilat, cu o scară largă ce urcă din stînga scenei pînă sus în dreapta. Fără mare, fără silueta "vasului fantomă", interiorul reuşeşte să sugereze prin efecte de scenă furtuna şi tot aici îşi cîntă matrozii faimosul cor. Acest spaţiu unic, în care este atinsă o intensitate neînchipuită, este spaţiul desfăşurării unei drame răsfrînte spre interior.

Se pune întrebarea: Figura centrală în concepţia regizorală a lui Klaus Guth este o fetiţă care visează să devină adult? Descoperi treptat că de fapt este vorba de o femeie rămasă copil, care cade tot mai mult pradă obsesiilor ei. Devine limpede că nimeni nu se poate apropia de imaginea ideală a tatălui. Erik încearcă să o convingă pe Senta că este obsedată de un bărbat care de fapt nu există, în timp ce umbra bărbatului-fantomă coboară treptele. Finalul nu aduce nicidecum o mîntuire. Olandezul dispare după cortina care sugerează pînzele de corabie roşii ca sîngele. Senta aleargă după el. Cînd este trasă cortina, Senta, singură, bate cu pumnii în peretele gol.

Premiera a însemnat totodată debutul la Bayreuth al dirijorului Marc Albrecht, căruia i se prevede aici o carieră strălucită. Dintre interpreţi s-a distins soprana americană Adrienne Dugger, care a realizat, ca joc de scenă şi interpretare muzicală, o desăvîrşită Senta.

Să nu încheiem aceste rînduri, fără să aruncăm o privire înainte, la producţiile din anii viitori. Procesul de "întinerire" a Festivalului Wagner va fi continuat cu regizori deja foarte apreciaţi de critică: Lars von Trier va monta "Inelul Nibelungilor", iar Christoph Marthaler - "Tristan şi Isolda". Cu interes deosebit este aşteptată înscenarea operei "Parsifal" în 2004 de către Christoph Schlingensief - un tînăr regizor care şi-a făcut faima de "provocator" - , la pupitru aflîndu-se Pierre Boulez.