1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Festivalul si Concursul International "George Enescu", editia a XIX-a

27 august 2009

Si la actuala sa editie, intre 30 august si 26 septembrie, Festivalul "George Enescu" reuneste nume dintre cele mai cunoscute ale scenei muzicale internationale.

https://p.dw.com/p/JJFZ
Imagine: ARTEXIM

In prima paerioada a festivalului, intre 30 august si 6 septembrie se desfasoara Concursul International "George Enescu", cu sectiunile pian, vioara si compozitie. Din juriu fac pare renumiti muzicieni romani si straini. Gala laureatilor va avea loc pe 6 septembrie la Ateneu.

Atheneum Bukarest Flash-Galerie
Ateneul RomanImagine: DW

Noul Oedipe pe scena Operei din Bucuresti

Printre momentele de varf se numara fara indoiala noua punere in scena a operei Oedipe, o coproductie a Operei Nationale din Bucuresti si a Operei din Toulouse, sub regia lui Nicolas Joel, directorul institutiei franceze. Decorurile si costumele au fost realizate tot de Opera din Toulouse. Capodopera enesciana deschide de altfel actuala editie a festivalului.

Opera si simpozionul Celan

O alta opera, de data aceasta a unui compozitor german, Peter Ruzicka, este asteptata cu nerabdare: cea dedicata remarcabilului poet bucovinean de limba germana, Paul Celan. O cale prin care creatia poetului, cunoscuta mai mult in afara hotarelor Romaniei, este readusa si in constiinta publicului romanesc, dupa cum sublinia directorul artistic al festivalului, Ioan Holender, totodata directorul Operei de Stat din Viena. In perioada 24 – 26 septembrie se va desfasura si un simpozion international cu tema Celan, organizat in colaborare cu Societatea Germanistilor din Romania si Centrul de Cercetare si Excelenta Paul Celan al Universitatii din Bucuresti.

Enescu Festival Bukarest 2009
Sala PalatuluiImagine: ARTEXIM

Mari orchestre si solisti de renume

In cadrul editiei a XIX-a a festivalului, organizat odata la doi ani in memoria marelui compozitor roman, George Enescu, vor fi prezentate peste 280 de lucrari, intre care si 24 de opusuri enesciene si peste 80 de piese ale unor compozitori romani contemporani. Isi dau concursul orchestre si solisti de renume mondial, intre care orchestra Concertgebow din Amsterdam, dirijata de Mariss Jansons, Royal Philharmonic Orchestra din Londra, sub bagheta dirijorilor Charles Dutoit si Horia Andreescu, avandu-i ca solisti pe Martha Argerich, respectiv Joshua Bell, orchstra Filarmonicii George Enescu, dirijata de Maxim Vengerov, apoi solisti precum Misha Maisky, Yo-Yo Ma, Nelson Freire, Maria Joao Pires, Daniel Hope si nu in cele din urma Murray Perahia, care va conduce si renumita Academy of St. Martin in the Fields.

Continuarea in pagina a 2-a

Enescu Museum Bukarest Flash-Galerie
Muzeul EnescuImagine: DW

Simpozionul International de Muzicologie

Simpozionul international de muzicologie, organizat de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania si Muzeul National George Enescu va intruni muzicologi din tara si strainatate, care vor sustine lucrari stiintifice cu tema: “George Enescu si contemporanii sai. Consideratii estetice si stilistice" Potrivit coordonatoarei simpozioului, Laura Manolache, care conduce si Muzeul Enescu, 25 de muzicologi din strainatate si-au anuntat sosirea la Bucuresti, intre care aprox.10 din spatiul de limba germana. Evenimentul are loc in perioada 5 – 8 septembrie.

Proben für das Feuervogel Projekt von Royston Maldoom in Bukarest
Repetitiile dinaintea spectacolului Pasarea de focImagine: Klaus Gruber

Proiectul Pasarea de foc

O alta noutate la editia a XIX-a a Festivalului International George Enescu este proiectul de dans comunitar Pasarea de foc, pe muzica lui Igor Stravinski. Conceptul Community dance a fost creat de coregraful britanic Royston Maldoom la inceputul anilor 80. Deviza sa este ca arta, in acest caz dansul, poate schimba viata oamenilor si in cele din urma societatea. 100 de tineri intre 11 şi 22 de ani, care nu dispun de nici o experienta in domeniul dansului si care provin din toate mediile sociale – din familii instarite, dar si orfani, cu deficiente de auz sau locomotorii, pregatesc printr-un program intens de lucru (toata luna august) spectacolul Pasarea de foc. Tanarul şi talentatul cineast Tedy Necula va documenta acest proces pe pelicula de celuloid. Spectacolul va fi prezentat in data de 5 septembrie pe scena Teatrului National din Bucureşti, apoi la Brasov si Sibiu (pe 7 si 9 septembrie). Ideea apartine doamnei Monique Gruber, sotia fostului ambasador al Germaniei la Bucuresti, Wilfried Gruber. Doamna Gruber se angajeaza puternic de mai multi ani in Romania, in plan social.

Piata Festivalului

Ca si la editia precedenta, o serie de evenimente vor fi organizate in Piata Festivalului, in perioada 11 – 20 septembrie.

Detalii suplimentare la www.festivalenescu.ro

Autor: Medana Weident

Redactor: Robert Schwartz