1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Festivalul Naţional de Teatru - un maraton teatral de nouă zile

Szene aus der franzözischen Inszenierung von Jean-Luc Lagarce der Kahlen Sängerin

"Cântăreaţa cheală" în regia lui Jean-Luc Lagarce este unul din momentele de vârf ale FNT, 2009. Fotograf: Brigitte Enguerand

Medana Weident: Ce ecou are Festivalul de Teatru în rândul publicului tânăr?

Cristina Modreanu: Publicul tânăr a devenit foarte interesat, mai ales de la ultimele ediţii ale FNT, la care a văzut şi spectacole din străinătate. Tinerii sunt în general foarte greu de convins să vină la teatru, ceea ce e o realitate şi în multe alte societăţi europene şi din întreaga lume. Am încercat prin metodele de comunicare şi de promovare să-i atragem, am încercat să promovăm festivalul în mediul online, pentru că tinerii sunt foarte activi acolo, să dezvoltăm website-ul festivalului, să ne ataşăm unei reţele de bloggeri culturali, care sunt foarte bine văzuţi în acest mediu, şi am reuşit anul trecut să avem un important număr de tineri în public, mulţi dintre ei sunt studenţi ai universităţilor din Bucureşti, în special a celei de teatru şi film, şi sper ca prin ei să ducem mai departe vestea depre faptul că festivalul încurajează noile tendinţe şi că îşi pot găsi în programul festivalului aspecte de interes.

FNT Poster

Medana Weident: Revenind la ediţia din acest an a FNT, puteţi enumera câteva din momentele de vârf ale acestui "maraton teatral"?

Cristina Modreanu: E foarte greu când ai făcut deja o selecţie să mai faci una, dar aş începe, să zicem invers, cu numele mai noi din teatrul românesc, tocmai pentru că am vorbit de tineri care-şi pot găsi printre ei corespondenţi nu numai în vârsta autorilor spectacolelor, ci şi în temele pe care aceştia le tratează şi în felul de a privi lucrurile. E ceva comun în aerul vremii între aceste generaţii şi aş aminti aici autori de spectacole, precum Radu Afrim, Gianina Cărbunariu, Alexandra Badea, Vlad Massaci, Cristi Juncu. Unii dintre ei abordează teme moderne - Gianina Cărbunariu montează chiar o piesă de-a ei, Radu Afrim "Pillow Man", Vlad Massaci o piesă de Jon Fosse, dar şi noi interpretări ale unor clasici. De pildă Cristian Juncu reinterpretează "Furtuna" de Shakespeare într-o montare foarte specială. Prezente sunt, desigur, şi numele mari, numele pe care, când trezeşti un român, ţi le poate spune şi trezit din somn, cum ar fi Mihai Măniuţiu, Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija, Alexandru Darie, Alexander Hausvater, Dragoş Galgoţiu, practic toată lumea bună a teatrului românesc. Nu-mi place să fac enumerări pentru că poţi omite pe câte cineva. Mai este şi generaţia, să zicem de mijloc, care e foarte puternică şi destul de inovativă, care lucrează foarte bine cu actorii - mă gândesc la Ada Lupu, Claudiu Goga, sunt oameni foarte serioşi, care fără să fie ultraspectaculoşi, înţeleg foarte bine lucrul cu actorul şi au un respect pentru publicul lor, care aşteaptă mereu ceva nou. Apoi, cred că foarte interesantă va fi pentru tânăra generaţie - dar sper că nu doar pentru aceasta - secţiunea de filme în nocturnă, proiecţiile pe care noi le organizăm împreună cu Institutul Francez din Bucureşti, dedicate unor personalităţi din teatrul lumii şi nu în cele din urmă conferinţele, de care am vorbit, iată, mai puţin, dar care reuşesc să ne pună din nou în legătură cu teatrul lumii. Vom afla, de exemplu, în trei zile de conferinţe de la regizorul american Richard Schechner, un "monstru al avangardei americane", care a fost traiectoria performance-ului în teatrul american. Performance e un termen pe care noi l-am împrumutat, dar care încă nu-i acoperit în realitate, în teatrul românesc. Vom avea şi conferinţe susţinute de oaspeţi polonezi, invitaţi cu ajutorul Institutului Polonez, un eveniment special în anul Grotowski, şi un critic britanic, Aleks Sierz, autorul unui volum intitulat "In-Yer-Face Theatre", care analizează teatrul dramatic, pornind de la operele unor Sarah Kane, Mark Ravenhill, autorii turbulenţi, am putea spune, ai anilor 90. Sunt lucruri despre care se ştie puţin în teatrul românesc şi cred că e bine să fie cunoscute.

Medana Weident: Ce v-aţi dori pentru ediţiile viitoare ale FNT, pe lângă, desigur, o mai bună finanţare?

Cristina Modreanu: Am descoperit anul acesta, tocmai din cauza reducerii bugetului, că e foarte important să lucrezi cu cât mai mulţi parteneri, să găseşti suport în cât mai multe instituţii, să colaborezi cu oameni care au idei comune, pentru că împreună poţi să faci lucrurile mai bine. Colaborăm cu Institutul Cultural Român din Bucureşti, care ne oferă un sprijin important, cu institutele culturale străine, de pildă cel francez sau cel polonez şi cred că unul din lucrurile pe care mi le doresc este să dezvoltăm cât mai mult reţeaua de parteneri, pe care să ne putem sprijini, pentru că niciodată nu poţi să ştii ce vine, iată criza ne-a dovedit că este aşa şi mi-aş dori un suport mai consistent din partea Ministerului Culturii, care a iniţiat de fapt festivalul în 1990, pe măsura importanţei acestuia în peisajul culturii româneşti.

Medana Weident: Vă mulţumesc pentru această discuţie şi vă doresc mult succes atât la actuala ediţie a FNT, cât şi la cele viitoare.

Cristina Modreanu: Mulţumesc foarte mult pentru discuţie şi pentru sprijin.

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru