1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Festivalul Naţional de Teatru - un maraton teatral de nouă zile

Szene aus Die kahle Sängerin von Eugen Ionesco

Scenă din "Cântăreaţa cheală", producţie a Teatrului German de Stat din Timişoara

Medana Weident: În timpul festivalului se desfăşoară şi "Zilele culturii germane" cu un program foarte bogat şi divers, de la proiecţii de film, mese rotunde şi până la concerte de muzică clasică, sub motto-ul "20 de ani de libertate - 20 de ani de la căderea Zidului din Berlin", în program făcându-se referire şi la spectacolul Teatrului German de Stat din Timişoara "Cântăreaţa Cheală", pe care l-aţi menţionat mai devreme. Prezenţa germană la FNT are deja tradiţie.

Cristina Modreanu: Anul trecut am avut un important invitat din spaţiul german, trupa Rimini Protokoll, care a prezentat la Bucureşti "Das Kapital", un spectacol foarte controversat aici, pentru că e nu doar un subiect delicat, dar are şi o estetică nemaiîntâlnită în teatrul românesc. De fapt intenţia noastră în invitarea grupurilor din afara ţării este tocmai aceasta, de a prezenta noi estetici şi cele mai importante tendinţe ale momentului - Rimini Protokoll tocmai fusese distins anul trecut cu premiul " Noi realităţi teatrale" - deci am considerat important ca acest premiant cât şi alţii - Alvis Hermanis - să fie prezenţi la Bucureşti pentru ca publicul şi artiştii din România să afle care sunt tendinţele în teatrul lumii.

Anul acesta avem spectacole ale Teatrului German de Stat. Publicul de limbă germană va avea contactul cu această trupă, care este una pe cale să renască. Are un nou director, un nou management, care menţine foarte bine legătura cu teatrele de limbă germană din afară, are şi invitaţi din străinătate care montează spectacole, deci e o prezenţă din ce în ce mai activă şi aceasta se va vedea şi în festivalul din acest an. De asemenea, vom lansa cartea profesorului Hans Thies Lehmann, "Teatrul postdramatic", o carte care a făcut valuri în peisajul teatrului internaţional, începând din 1999, când a apărut, intrând în bibliografiile internaţionale. Profesorul Lehmann a fost anul trecut la Bucureşti şi a ţinut o conferinţă pe această temă, iar anul acesta va fi din nou prezent pentru lansarea cărţii în limba română, tradusă de Victor Scoradeţ, unul dintre cei mai importanţi germanişti de la noi, responsabil cu traducerea a foarte multe piese din teatrul de limbă germană, piese care au intrat în repertoriile teatrelor din România.

Medana Weident: Aţi amintit de tendinţele teatrului european, al teatrului lumii, care sunt tendinţele teatrului românesc la 20 de ani de la transformările politice şi care sunt problemele cu care se confruntă?

Cristina Modreanu: Pe lângă problemele de buget, care anul acesta sunt comune tuturor şi multor evenimente din Europa, problemele sunt acelea de acceptare a noilor tendinţe - probabil că se întâmplă ceva asemănător peste tot în lume - dar teatrul românesc este în mod particular unul destul de tradiţionalist, destul de conservator în unele puncte ale sale, aşa încât pentru tineri, pentru noile voci, atât cei din domeniul dramaturgiei, cât şi aceia care încearcă să inoveze din punct de vedere estetic, e destul de greu să se facă auziţi, să se facă văzuţi. De aceea festivalul încearcă să prezinte aceste noi voci în categoria "Debut în FNT" şi în selecţia pe care o fac, încerc întotdeauna să fiu atentă la noile tendinţe şi să le aduc pe această platformă importantă, pentru a fi văzute de cât mai multă lume şi înţelese, sper eu, de public. De altfel prin invitarea din străinătate a unor trupe care au estetici foarte speciale, aş vrea ca acestea să contribuie la deschiderea publicului, a minţii şi a punctelor de vedere ale specialiştilor din domeniu.

Medana Weident: Există o diferenţă între teatrul care se joacă la Bucureşti şi cel din provincie? Au realizatorii de teatru din provincie mai mult curaj? Sunt teatrele bucureştene mai conservatoare, mai puţin dispuse la risc? Aşa am impresia.

Cristina Modreanu: În Bucureşti se înregistrează o tendinţă de comercializare a teatrului, cum se întâmplă în foarte multe capitale europene. Dorinţa de succes, de creştere a box office-ului duce la alegerea unor titluri şi a unor regizori, a unor actori foarte mari, a unor vedete, care asigură o afluenţă de public foarte mare. Într-adevăr din acest punct de vedere, aţi observat foarte bine că provincia este mult mai curajoasă, ea nu pune neapărat pe primul plan numărul de bilete vândute. Acolo îşi mai găsesc câte un loc de laborator anumiţi regizori, care pot să lucreze mai intens cu o trupă. În provincie actorii nu sunt prinşi de televiziune, de reclame, de alte ispite care-i scot din teatru şi care le strică ritmul foarte necesar lucrului cu regizorul, aşa încât deseori în provincie spectacolele sunt mult mai interesante decât în Bucureşti. Gustul pentru risc nu e tocmai un lucru comun teatrului românesc, din păcate. Sunt destul de puţini cei care au curajul să rişte estetic, şi aceasta, într-adevăr se întâmplă de cele mai multe ori în provincie, pentru că presiunea asupra "succesului" e puţin mai scăzută. Şi nu întotdeauna succesul la public e o garanţie a calităţii unui spectacol.