1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Festivalul de Film de la Cannes

Dana Grigorcea12 mai 2004

S-a deschis a 57. ediţie a festivalului de film de la Cannes. Programul oficial cuprinde 37 de filme, dintre care 18 sunt înscrise în competiţia pentru "Palmierul de aur". Festivalul a debutat cu noua peliculă a regizorului spaniol Pedro Almodovar: "Proasta educaţie".

https://p.dw.com/p/B2uO
"Adio ani de belşug" - un film german la Cannes
"Adio ani de belşug" - un film german la CannesImagine: Presse

În deschiderea Festivalului de Film de la Cannes a fost prezentat un film în afara concursului: "Proasta educaţie" de Pedro Almodovar. Ziarele franceze celebrează în critici ateismul regizorului spaniol, care se oglindeşte în alegerea temei: pederastia într-un internat spaniol din vremea regimului Franco. Mai puţin entuziaste sunt criticile ziarelor de limbă germană: "Filmul este searbăd", scrie de pildă "Neue Zürcher Zeitung". "Cine cunoaşte operele de referinţă ale regizorului spaniol -Todo sobre mi madre şi Hable con ella va fi amarnic dezamăgit."

Un hit al festivalului, anunţat cu litere de-o şchioapă în presa franceză, este pamfletul jurnalistului american Michael Moore. Filmul său, "Fahrenheit 9/11" are ca temă atacurile teroriste de la 11 septembrie şi va prezenta legăturile strânse ale preşedintelui american George Bush cu bogate familii saudite, printre care se află şi familia lui Usama Bin Laden. Michael Moore a lansat deja afirmaţii incendiare, acuzând compania Walt Disney de cenzură. Aceasta i-ar fi interzis filialei sale Miramax distribuirea filmului în cinematografele americane.

Pentru a politiza şi mai tare această ediţie a festivalului de film, ziarele franceze anunţă şi proteste ale maşiniştilor, cameramanilor şi luminiştilor francezi. Aceşti "intermittents", dezavantajaţi de noua reformă privind reducerea ajutorului de şomaj, au anulat vara trecută festivalurile de teatru şi muzică de la Avignon şi Aix-en-Provence. Totuşi, soarta Festivalului de Film de la Cannes pare a fi alta.

După 11 ani de absenţă, Germania este reprezentată la Cannes cu "Adio ani de belşug", în regia austriacului Hans Weingartner. Rolul principal este distribuit tânărului actor Daniel Brühl, devenit faimos cu "Good bye Lenin". "Adio ani de belşug" prezintă povestea unor adolescenţi rebeli, care vor să protesteze, dar nu au împotriva cui, deoarece trăiesc într-o societate emancipată şi fără tabuuri. Ei trimit oamenilor bogaţi mesajul "adio ani de belşug" şi se lansează în aventuri bizare, dar periculoase.

Alte filme aşteptate cu interes sunt "Viaţa este un miracol" de Emir Kusturica şi "Ladykillers", în regia fraţilor Coen şi cu Tom Hanks în rol principal. De asemeni, Wong Kar-wai prezintă pelicula intitulată "2046" - o aluzie la numărul unei camere de hotel din "In the Mood for Love".

După trei ani de absenţă va participa la concurs şi un film de animaţie "Shrek 2".

Juriul festivalului este condus anul acesta de copilul teribil al cinematografiei americane Quentin Tarantino. La acest festival glamuros şi-au anunţat prezenţa staruri ca Penelope Cruz, Cameron Diaz, Uma Thurman, Sean Penn, Tom Hanks şi Brad Pitt .