1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fenomenul Berlusconi

Medana Weident15 aprilie 2008

„Nu e deloc uşor de înţeles pentru observatorii străini că un om politic precum Silviu Berlusconi este ales pentru a treia oară în fruntea guvernului de la Roma.” citim în „Münchner Merkur. ”

https://p.dw.com/p/DiRy
Silvio Berlusconi, câştigătorul alegerilor anticipate din ItaliaImagine: AP

„General-Anzeiger” din Bonn notează că” această ştire pare să ne parvine din vremuri îndepărate. Succesul lui Berlusconi e opusul a ceea ce au sperat nu doar mulţi italieni dar şi străinătatea. (…) Berlusconi a dovedit că nu respectă instituţiile democratice şi justiţia.”

„Tageszeitung” din Berlin e de asemenea critic şi vorbeşte de „fenomenul Berlusconi, omul politic lipsit de scrupule, care nu reprezintă doar o ameninţare la adresa Europei şi un simbol pentru decăderea Italiei.”

Tot la Berlin „Neues Deutschland” îşi pune întrebarea cum au putut italienii să-i acorde votul în număr atât de mare.

Cotidianul vineze ”Kurier” atrage atenţia că Italia are nevoie de urgenţă de reformarea sistemului electoral. Idee susţinută şi de alt cotidian vienez, „Die Presse”. Citez: „Italia are nevoie de stabilitate şi de un guvern capabil. Sistemul electoral complicat îngreunează masiv guvernarea în Italia.”

Cotidianul elveţian de limbă germană „Tages-Anzeiger” avertizează asupra consecinţelor rezultatului alegerilor din Italia: „Berlusconi nu a reuşit pe timpul ultimului mandat să scoată ţara din criza profundă în care se află de ani de zile. (…) Italia mai are speranţa ca lucrurile să se schimbe, dar după era Berlusconi.”

„La Repubblica” din Roma se îndoieşte că noul şef de guvern al Italiei va reuşi să impună un pachet de legi noi. Iar la Paris „Le Figaro” consideră că revenirea la putere a lui Silvio Berlusconi, „un bărbat de 71 de ani, dar vădit întinerit în urma unor operaţii estetice, va reprezenta un blocaj al sistem ului politic din Italia.”

„Frankfurter Allgemeine Zeitung” comentează demisia ministrului de interne bulgar Rumen Petkow. Că miniştri şi înalţii funcţionari publici din Bulgaria sunt implicaţi în cazuri de corupţie nu e o noutate. Ca aceşti oameni politici să-şi asume responsabilitatea şi să-şi dea demisia, e însă o noutate” atrage atenţia autorul articolului. Subiectul este abordat şi în paginile cotidianului münchenez „Süddeutsche Zeitung” şi aminteşte în context că oficialii europeni au solicitat responsabililor politici bulgari să combată cu mai multă fermitate corupţia.

În contextul creşterii vertiginoase a preţurilor la alimente la nivel global şi a consecinţelor catastrofale ale acestei evoluţii, multe ziare germane şi străine se pronunţă astăzi contra extinderii culturilor de plante care servesc la producerea de bioenergie.

„Tot mai mult combustibil pentru automobilele înfometate şi tot mai puţină hrană pentru cei săraci” constată cu ironie „Süddeutsche Zeitung” din München şi avertizează asupra ameninţării la nivel global pe care o reprezintă această politică.

În final semnalăm publicarea în ediţia de astăzi a cotidianului elveţian „Neue Zürcher Zeitung” a unei recenzii pe marginea traducerii în limba germană a volumului lui Mircea Cărtărescu „De ce iubim femeile”.