Femeile în politica românească

Se vede că există un anume interes pentru reprezentarea femeilor nu doar în discursuri publice, dar şi pe listele de candidaţi, acolo unde procentul de femei a crescut de la o legislatură la alta. Apariţia unor personalităţi feminine proeminente a făcut iarăşi ca totul să pară posibil. Femeia nu mai este, în principiu, asistenta bărbatului politician, ci concurenta lui reală.

Politicile afirmative, aşa zicînd, cele care să impună norme privind reprezentarea, au fost de aceea descurajate discret chiar de femeile însele. Un politician de mare succes ca Mona Muscă, de exemplu, în perioada ei de glorie, spunea că nu i-ar plăcea să fie aleasă în calitate de femeie, ci pentru că este suficient de capabilă. De asemenea Monica Macovei, deşi a fost discretă cu privire la acest subiect, a părut prin chiar performanţele sale publice să dea garanţii că atunci cînd sînt excepţionale, femeile reuşesc.

Dezbaterea a devenit aşadar mai complicată. Multe femei sînt totuşi de părere că sînt în continuare discriminate, de vreme ce mediocrităţile masculine sînt larg reprezentate în parlament în timp ce femeia fără calităţi de excepţie nu pare să aibă vreo şansă. Iată motivul pentru care femeile aflate în eşalonul al doilea al partidelor sînt cele mai active în a denunţa discriminarea femeilor în politică.

La o recentă dezbatere televizată deputata Olguţa Vasilescu, care a trecut recent de la PRM la PSD şi colega ei Daciana Sîrbu au fost de acord în a denunţa apăsat o politică discrimatorie.

Dar dezbaterea aceasta s-a complicat de două ori. În politica românească şi-a făcut recent apariţia şi un alt tip de figură publică, reprezentată poate cel mai bine de Elena Udrea, căreia i se reproşează tacit, de bărbaţi mai ales, că aduce în competiţia publică arme ale feminităţii pe care ar trebui să le lase deoparte. Indiferent dacă sînt sau nu nedrepte, aceste reproşuri dezvăluie că modelul cel mai apreciat de reuşită feminină este cel al tipului androgin, care renunţă cu totul la armele tradiţionale ale seducţiei feminine. De exemplu, actualul ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, le îndemna la un moment dat pe colegele sale să evite echivocul, ceea ce probează teama bărbaţilor de concurenţa “neloială”.

Se vede aşadar că, în ciuda unor cazuri de reuşită, femeile se consideră pe mai departe discriminate, iar bărbaţii se tem ca nu cumva femeile să aducă în politică, ilicit, argumente din arsenalul istoric al feminităţii.