1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

„Feţe ale Renaşterii“: bellezza italiană într-o fascinantă expoziţie la Berlin

170 de capodopere ale artei italiene a portretului vor fi expuse la Berlin, la Bode Museum, între 25 august - 20 noiembrie 2011.

default

"Dama cu hermină", Leonardo da Vinci (1489-1490)

Pereţii au fost vopsiţi în negru la Bode Museum, pentru că frumuseţea individului, portretizată de artiştii renaşterii italiene, trebuie evidenţiată, scoasă la lumină dintr-un context întunecat, spune curatorul expoziţiei, Stefan Weppelmann.

Frumuseţea Ceciliei Gallerani va sta în centrul acestui show, unic în Europa, la Bode Museum. Este vorba despre portretul lui Leonardo da Vinci Dama cu hermină, o pictură realizată între anii 1489-1490, cu aproape douăzeci de ani, aşadar, înainte de celebra Mona Lisa. Dama cu hermină, unul dintre cele patru portrete feminine, realizate de da Vinci (alături de Mona Lisa, Ginevra da‘ Benci şi La Belle Ferronière) o prezintă pe tânăra amantă de 16 ani a Ducelui de Milano, Ludovico Sforza.

Flash-Galerie Ausstellung Gesichter der Renaissance

"Portretul unei tinere", Sandro Botticelli (1476)

Acesta din urmă a trăit în perioada 1452-1508, fiind cunoscut şi ca unul dintre promotorii lui Leonardo da Vinci. Dama cu hermină se află de la începutul secolului XIX la muzeul Czartoryski, din Cracovia.

Portretul lui Giuliano de Medici din Florenţa, cât şi Portretul unei tinere, ambele semnate de Sandro Botticelli sunt câteva dintre bijuteriile portretisticii renascentiste care vor putea fi văzute la Berlin, până în 20 noiembrie. Evenimentul a fost organizat de Muzeele de stat din Berlin, în colaborare cu Metropolitan Museum of Art din New York.

De la cele mai celebre muzee din lume

„Feţe ale renaşterii“ succede altor două expoziţii remarcabile, organizate în colaborare cu muzeele newyorkeze: „MoMA în Berlin“, în anul 2004 şi „Cei mai frumoşi francezi sunt din New York“, în 2007, o colecţie a capodoperelor artei franceze a secolului XIX.

Expoziţia, care îşi va deschide portile în această săptămână, povesteşte de fapt istoria portretului italian în Florenţa şi Veneţia, arta descoperirii individului, a frumuseţii trăsăturilor lui, de la Donatello şi Botticelli, până la Antonello da Messina şi Lombardi.

Flash-Galerie Ausstellung Gesichter der Renaissance

"Bustul unei tinere", Desiderio da Settignano (1460)



Colecţia nu constă însă numai în picturi celebre renascentiste, ci şi în sculpturi, medalii şi schiţe din perioada de debut a portretului italian, între anii 1440-1500. Vor fi tematizate de asemenea picturile murale de la curţile italiene, realizate de genii ale epocii - Pisanello sau Francesco Laurana.

La Bode Museum, redeschis în 2006 în Berlin, după aproape 10 ani de lucrări de renovare, vor fi aduse 170 de opere ale artei italiene a portretului, expuse permanent printre altele la Luvru în Paris, la Galeria Ufizzi din Florenţa, sau la Metropolitan Museum of Art din New York.

Autor: Lavinia Piţu, DW- Berlin
Redactor: Robert Schwartz