1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Fantoma respectului pentru viaţă

Nu sunt nici primii, nici ultimii oameni care vor muri pentru că autorităţi, patroni sau, uneori, chiar victimele au crezut că "merge şi aşa". Însă cine suntem noi să le judecăm sufletele în piaţa publică, pe Facebook?

"Întreaga societate, tineri și vârstnici, avem nevoie să învățăm din nou respectul pentru viață și pentru cei de alături. Fiecare viață este fără preț, iar compasiunea este puntea dintre sufletele noastre".

Într-o constituţie ideală a României, mesajul transmis de MS Regele Mihai după tragedia petrecută într-un aşa-zis club bucureştean, în care au pierit, arşi de vii, călcaţi în picioare sau sufocaţi, zeci de tineri - ar trebui să fie piatră de temelie, nu o piatră de moară.

Din nefericire, respectul pentru viaţă umblă şchiop prin şcolile şi instituţiile publice româneşti, unde aproape că nu-i băgat deloc în seamă. Alteori, în încercarea de a se face auzit, cade literalmente în gropi imense şi nesemnalizate, sau pur şi simplu arde de viu într-un club improvizat, laolaltă cu zeci de tineri ai unei ţări europene, fiindcă nimeni nu se împiedică de autorizaţii, expertize tehnice şi alte chichiţe. Lasă, că merge şi aşa! Apoi, sporadic, fantoma respectului pentru viaţă bagă capul în cadru, la breaking news, întrebând-o pe mama unui copil mort în flăcări, desfigurată de suferinţă, cum comentează... evenimentul.

Frumoşi, liberi, creştini?

Frapantă, în contextul tragediei din Bucureşti, nu este doar recurenta ignorare a unor măsuri de siguranţă (vezi singura uşă disponibilă de ieşire din club, conform martorilor) şi a unor minime standarde deontologice. Surprind compasiunea carentă, detaşarea rece şi nepăsătoare a înveninatului din mediul virtual, a agitatului online, care ironizează, insultă şi miştocăreşte cu relaxare pe oricine: oricând şi în orice fel. Umorul contondent şi complexul de superioritate îi conferă legitimitate în ochii altor "frumoşi şi liberi", obişnuiţi să conteste orice şi pe oricine, fără a avea, însă, soluţii. Şi, deseori, fără a avea habar că cei pe care-i înjură fac infinit mai mult pentru binele cetăţii decât miliţienii şi postacii virtuali.

La scurt timp după nefastul eveniment, fantoma respectului pentru viaţă a apărut şi pe Facebook, pentru a ne informa ritos că victimele îşi merită soarta, de vreme ce merseseră la concert pentru a venera demoni în noaptea de Halloween. Este greu de spus care sunt resorturile sumbrei efervescenţe cu care semeni de ai tăi îi demonizează, la propriu, pe morţi. Aşadar, focul iadului să fie la morţi, la puştimea halouinistă, nu la noi. Noi trăim curat, ne aflăm pe drumul corect: cel pavat cu bune intenţii.

Nu ar fi, oare, mai înţelept pentru un creştin ca, în loc să îşi întineze sufletul cu satisfacţii meschine şi maliţiozităţi cutremurătoare precum "asta meritau, golanii", să-I mulţumească lui Dumnezeu că nu a avut prieteni sau rude în acel club? Nu ar fi mai bine să se roage pentru cei care n-au făcut, încă, pasul definitiv înspre veşnicie? Se spune că la moartea unui om nemântuit, îngerii plâng. Noi, care nici măcar nu-i cunoaştem pe cei pieriţi şi răniţi, de ce i-am insulta?

Gândirea pozitivă vs. realitate

Prin alte unghere de reţele sociale bântuia spectrul politicianismului cinic, despuiat de umanitate: Cutărică e de vină, c-a dat aprobare. I se răspunde că este un bou, fiindcă aprobarea de funcţionare a clubului a dat-o alt Cutărică. Aşa că: Jos Cutărică, jos toţi! Jos şi Biserica, din cauza căreia nu avem spitale suficient de multe şi bine dotate. Jos şi reporterii, care stau ore întregi în picioare făcându-şi onest şi sincer meseria. Toată lumea e de blamat, mai puţin sufletul din spatele monitorului. El este senin şi candid, impermeabil în faţa păcatului. Şi totuşi, o clipă! - parcă muriseră câteva zeci de persoane acum o oră, nu?

Privită prin lentilele acestei detaşări cinice, izvorâtă din credinţa fermă că nouă nu ni se poate întâmpla ceva similar, dacă învăţăm la seminar să gândim pozitiv şi să distribuim citate din Dalai Lama, nicio dramă nu va deveni o lecţie, nicio moarte moment de reflecţie, iar respectul pentru viaţă va continua să umble cu capul spart, fiind invocat doar în comunicate oficiale şi emisiuni televizate.

Din fericire, mesajele preşedintelui României, Klaus Iohannis, precum şi îndemnul Regelui Mihai au fost auzite şi urmate de numeroşi oameni, care au făcut coadă pentru a dona sânge. Datorită lor şi multor altor semeni de-ai noştri - salvatorii, medicii şi nu numai - uneori avem şansa să luăm viaţa de la capăt, ni se oferă timp să mai privim, încă o dată, înăuntrul sufletului nostru: o bună oportunitate de a ne aminti că, rockeri sau nu, suntem muritori şi egali în faţa lui Dumnezeu.