1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Familia română la mare

Bătaia e ruptă din Rai – aşa spune înţelepciunea poporului. Urmăresc de pe balconul hotelului următoarea scenă: o femeie la prima tinereţe îşi altoieşte cu convingere maternă odrasla, un băieţel de nici doi ani, dimineaţa la şapte pe terasa unde familia a coborît la micul dejun în una din ultimele zile ale binecuvîntatei vacanţe la mare.

default

Mama îl ţine în braţe şi îi lipeşte metodic cîte o palmă pe fund în pauzele dintre ţipetele ei demonstrative, pentru urechile celor din jur – să nu creadă cumva, mai eles personalul hotelului, că nu e o mamă vigilentă: „Ţi-am zis de cînd am plecat de-acasă că mergem la mare numai dacă eşti cuminte”, îi ţipă în urechi mama ca unui om mare, „şi tu pleci de lîngă mine şi rupi trandafirii ăştia aşa de frumoşi, lasă că te spun eu lui tanti de la hotel”. Copilul nu înţelege nimic, se uită cu interes major la vrăbiile care cigulesc de pe mese şi rîde (vrăbiile de pe litoralul românesc sînt foarte blînde, ciugulesc din farfuriile oamenilor, nu se sperie, ca să zic aşa, de specia umană).

Bărbatul în şlapi şi maieu, tatăl copilului, asistă impasibil la scenă. Îşi unge tacticos feliile de pîine cu unt, întinde frumos untul cu cuţitul, să fie uniform – se vede de la o poştă că are tehnică, probabil că trăieşte nostalgia vieţii de zi cu zi în care întinde de dimineaţa pînă seara mortarul cu mistria pe şantierele patriei.

Femeia îl priveşte cu un soi de admiraţie tîmpă şi se aşează şi ea la masă. Îşi aduce aminte de cel mic şi îi mai lipeşte o palmă pe fund, cu năduf , de data asta fără să scoată un cuvînt – şi era evident cum femeia a pus în palma aceea toată convingerea ei fermă, definitivă, implacabilă că viaţa e, spus academic, de rahat.

Un studiu extern preluat şi de presa de la Bucureşti arată că în România doar şapte la sută dintre bărbaţii însuraţi au intrat cel puţin o dată în bucătărie. Altfel spus, că îşi ajută femeile în treburile de bucătărie. Asta în timp ce media europeană se apropie de cincizeci la sută.

La prima vedere procentul infim al bărbaţilor români care au deprinderea de a fi parteneri de viaţă şi în treburile gospodăreşti cu femeile lor pare rupt de realitate. Însă dacă vom analiza puţin lucrurile, vom vedea că procentul e cît se poate de real. Anume: jumătate din familiile române trăiesc la ţară, cu mentalitatea – seculară, nu e aşa? – a familiei ţărăneşti „tradiţionale”. Alte zeci de procente sînt familiile care se trag din strămutaţii la oraş în timpul industrializării comuniste, familii care şi-au plantat obiceiurile de la ţară la bloc. În fine, mai sînt şi familiile „nou-burgheze”, unde nu intră în bucătărie, „din principiu”, nici bărbatul, dar nici femeia.

Scena pe care am povestit-o la început este cred eu definitorie pentru marea majoritate a familiilor din România. Iar fabula acestei întîmplări mi se pare a fi ipocrizia ce domneşte în sînul familiei noastre tipice. Altfel spus, mentalitatea sclifosită de a păstra cu orice preţ aparenţele: de a cauţiona adevărul şi a strînge din dinţi pentru ca ceilalţi să ne vadă altfel de cum sîntem noi în realitate - în viaţa noastră de zi cu zi care, ca o otravă înceată, ne deformează şi ne urîţeşte.

În fond, poate că această ipocrizie e de găsit nu doar la noi în familie, ci şi la case mai mari – anume la familiile europene, americane, etc. Şi poate că doar gradul de suportabilitate a făţărniciei familiale e diferit, ca un semn distinct al civilizaţiei.

  • Data 09.08.2006
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2ye
  • Data 09.08.2006
  • Autoare/Autor George Arun
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2ye