1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Falsa contradicţie dintre libertate şi securitate

Există realmente un antagonism între măsurile de securitate antiteoristă şi libertate, aşa cum afirmă stînga occidentală?

default

Terorism în satul global: un pakistanez citind despre un complot terorist dejucat în Marea Britanie

Comemorarea victimelor terorismului dezlănţuit la 11 septembrie 2001 a devenit nu doar în SUA, ci şi în Europa şi Germania prilejul unor ample discuţii despre metodele optime de combatere a pericolului emanînd de la grupările teroriste internaţionale.

Şocul de la 11 septembrie s-a resorbit de mult. Grabnic, prea grabnic s-a evaporat şi solidaritatea vesteuropenilor cu americanii, mult trîmbiţată de liderii occidentali după propulsarea avioanelor de pasageri în turnurile gemene ale WTC. In Europa, megaatentatele de la New York ar fi fost şi mai rapid date uitării dacă masacrele comise la Madrid, Londra şi cele eşuate din Germania nu le-a fi reamintit responsabililor politici, că terorismul islamist nu pune în pericol doar America şi Israelul, ci întreaga lume liberă. Şi dacă frica de terorism n-ar avea şi un important impact electoral.

Cu toate acestea, nici germanii şi nici europenii nu s-au grăbit să-şi modificie legislaţiile şi să-şi adapteze forţele de securitate la provocarea mileniului. Au trecut ani de zile înainte ca oficialităţile de la Bruxelles să dispună de instituţii precum Europol şi Eurojust. Dar nici una şi nici alta nu sunt mult mai mult decît nişte patetice întreprinderi-fantomă. Din păcate, nici aşa-zisa „poliţie europeană” Europol, şi nici Eurojust, oficiul pentru cooperarea transfrontalieră în domeniul justiţiei, nu sunt realmente autonome şi capabile să lucreze eficient la depistarea şi pedepsirea teroriştilor din Europa. Activitatea ambelor depinde în foarte largă măsură de bunăvoinţa statelor membre în UE şi propensiunea lor spre livrarea de informaţii. Or, serviciile de securitate naţionale sunt departe de a avea încredere unele în altele, ori de a împărtăşi cu geneorizate informaţiile, în genere puţine, pe care şi le procură. Incît, deşi comisarul european pentru justiţie Franco Frattini mizează „pe o strategie a apărării prin prevenţie precum şi pe urmărirea penală a făptaşilor", Europa continuă cu disperare să-şi caute rolul şi misiunea în concertul eforturilor antiteroriste. Deloc deci de mirare că nici la 6 ani de la nine/eleven, Uniunea Europeană nu a fost de pildă în stare să impună adoptarea unei legislaţii antiteroriste comune, paneuropene, în ciuda insistentelor revendicări şi avertismente lansate de Frattini.

Spre calmarea aprehensiunilor şi menţinerea unui rest de credibilitate, autorităţile europene au căzut totuşi de acord asupra unui set de măsuri. La stăruinţele SUA, UE a încheiat un acord cu americanii privind supravegherea fluxurilor financiare şi identificarea tranzacţiilor şi fondurilor utilizate pentru susţinerea grupărilor teroriste. La nivelul Uniunii s-a întocmit o listă, destul de restrînsă ce-i drept, a grupărilor teroriste internaţionale, ale căror conturi au fost îngheţate şi ai căror membri nu beneficiază, oficial măcar, de vize de intrare pe teritoriul Comunităţii. In plus, miniştrii europeni ai justiţiei s-au înţeles, acum 2 ani, după interminabile dezbateri, să stocheze timp de trei luni datele convorbirilor telefonice interceptate. Iar în reacţie la revendicările americane, europenii au convenit să furnizeze SUA informaţii personale privindu-i pe pasagerii zborurilor transtatlantice, care să le permită autorităţilor din Washington să descopere la timp potenţiali atentatori. Dar, în ciuda strădaniilor sale, Frattini n-a reuşit să introducă un sistem similar în Europa.

De unde provin principalele piedici ideologice în lupta antiteroristă reise din cele confruntîndu-l pe ministrul german de interne, creştin-democratul Wolfgang Schaeuble, în tentativele sale repetate şi zadarnice de a-şi convinge partnerii de coaliţie social-democraţi să accepte supravegherea online a computerelor unor suspecţi. Demnitarul german a explicat de ce recomandările poliţiei şi serviciilor de securitate au totuşi un rost şi-o noimă, deşi criticii săi afirmă că statul ar fi îngrădit excesiv libertăţile civice şi ar ameninţa să se transforme într-unul poliţienesc.

In fapt, Schaeuble nu propune să se procedeze la supravegheri online decît în cazuri extrem de puţine, de limitate şi de bine justificate. Intrucît „ ne aflăm într-o cursă tehnologică contra cronmoetru împotriva teroriştilor e totuşi cazul să fim în stare să ţinem pasul cu ei”, a precizat el. La rîndul lor, experţii germani, relevă neobosit că una din principalele căi de comunicaţie ale teroriştilor este internetul. In plus, conform specialiştilor, occidentul se confruntă cu un pericol calitativ nou. Fiindcă ameninţarea teroristă nu mai e demult doar externă, şi nu ţine doar de segmentele radicalizate ale generaţiilor succesive de imigranţi musulmani din Apus, ci emană tot mai mult şi din partea prozeliţilor din rîndul vesteuropenilor, care şi-au abandonat valorile şi religia creştină.

Ceea ce nu împiedică stînga social-democrată, liberală şi ecologistă din Germania să continue să ridice obiecţii majore împotriva extinderii măsurilor de securitate. Potrivit lor, acestea ar ciunti şi îngrădi libertatea, dîndu-le pînă la urmă cîştig de cauză extremiştilor. Chiar şi după recenta reţinere a unor suspecţi de terorism în Germania, între care două persoane convertite la islam, criticii ministrului de interne s-au folosit de prilej spre a afirma că arestările ar dovedi că lupta împotriva terorismului se poate purta cu mijloace clasice; şi că, prin urmare, nu ar fi nevoie de noi demersuri şi reglementări.

Mai lucizi, experţii sunt în genere de altă părere. Cu atît mai mult cu cît poliţia germană n-a reuşit să-i captureze pe făptaşi decît graţie serviciilor secrete americane şi metodelor lor nu întru totul ortodoxe.

La nivel general se impune constatarea că, date fiind proporţiile şi natura primejdiei, societăţile deschise nu-şi vor putea apăra libertatea, cîtă vreme nu-şi vor garanta securitatea. La urma urmei, vieţile oamenilor sunt cel puţin la fel de vrednice de apărat ca libertatea lor. Care, în condiţii de insecuritate totală numai valorează nici cît o ceapă degerată.

Aşa privite lucrurile devine clar că între libertate şi securitate nu se interpune decît o falsă contradicţie. Se prea poate ca, în acest punct, terorismul să fi repurtat o victorie. În faţa ameninţării totalitarismului islamist, e limpede că democraţiile nu se pot salva conservîndu-şi integral vechile reflexe, automatisme, neglijenţe şi indiferenţe, de care s-au prevalat autorii băii de sânge de la 11 septembrie 2001.