1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Facelift la Nürburgring

Nürburgring, cel mai vechi circuit de curse din Germania, tocmai a fost refăcut din temelii. Legendara pistă de Formula 1 supranumită "Iadul Verde" va fi transformată într-un centru de agrement pentru toate anotimpurile

default

Situat la 90km sud-vest de Köln, Nürburgring a văzut o grămadă de-a lungul celor 80 de ani de existenţă: piloţi neînfricaţi, învingători jubilând şi, din păcate, prea multe victime. Istoria circuitului include peste 100 de curse şi accidente tragice - precum istorica ieşire în decor a lui Niki Lauda în 1976, pe care a supravieţuit-o ca prin minune.

În prezent domneşte liniştea la Nürburgring. Pista este înconjurată de schele, la fel şi tribunele de-a lungul traseului. Reconfigurarea întregului complex are ca scop transformarea acestuia într-un centru de agrement pentru toate anotimpurile, dar şi într-un complex de afaceri cu o promenadă, un spaţiu pentru evenimente restrânse, o sală de congrese şi o nouă tribună oficială. În joc intră şi hoteluri de trei sau patru stele care împreună cu bungalouri vor totaliza 1000 de locuri de cazare pentru turiştii din zonă.

Corporaţia Nürburgring intenţionează să investească 215 milioane EUR până la finele primăverii lui 2009, conform celor spuse de Walter Kafitz, preşedinte al consiliului de administraţie.

Când Formula 1 se va întoarce

Fernando Alonso siegt auf dem Nürburgring

Formula 1 va fi mereu numărul 1 la Nürburgring

Noile circuite de Formula 1 din Abu Dhabi, Shanghai şi Singapore sunt mai lucrative pentru şeful sportului cu mulţi cai putere Bernie Ecclestone. Cu alte cuvinte, Nürburgring a simţit nevoia să distrugă mitul conform căruia este trecut de prima tinereţe - unul din motivele pentru care circuitul a fost întors cu susu-n jos.

"Când vorbim de Nürburgring 2009 vorbm de asemenea de dezvoltarea întregii regiuni", a spus Kafitz. "După lucrările de renovare circuitul se aşteaptă la 2 milioane de vizitatori anual, incluzând spectatorii la Campionatul Mondial de Superbike şi cei la cel mai mare Festival de Rock al Europei, Rock am Ring. Creşterea trebuie să vină dinafară. Bineînţeles că vrem să creştem interesul pentru sportul cu motor, dar în acelaşi timp vrem să reducem dependenţa de el".

Peste jumătate din investiţii vine din surse private. Dar proiectul "Nürburgring 2009" nu este lipsit de critici. Unii se plâng structura acţionariatului, mai exact de faptul că circuitul este în proporţie de 90% în proprietate de stat, iar contribuabilii se întreabă dacă banii lor sunt cheltuiţi cum trebuie. Dar Kafitz este de părere că Nürburgring poate reprezenta un motor de dezvoltare în regiune.

"Din 1994 până în prezent am creat direct sau indirect circa 40 de locuri de muncă, nota bene într-o perioadă economică dificilă. În următorii doi ani vom crea alte 500".

Unde managerii îşi pot satisface nevoia de viteză

P.O.D begeistert bei Rock am Ring am Nürburgring

Rock am Ring

Odată finalizată construcţia sunt aşteptaţi circa o jumătate de milion de vizitatori în plus. Dar operatorii doresc să sporească încasările şi prin intermediul unui teren de golf sau prin închirierea de maşini cu mulţi, foarte mulţi cai putere.

Pentru companii precum Xerox sau constructorul italian de motociclete Ducati, care sponsorizează circuitul, Nürburgring este o locaţie lucrativă.

"Avem aici un hotel direct la pista de curse. Şi credeţi-mă, a vedea cursele din propria cameră de hotel este un sentiment de nedescris. Iar în 2009, când noul Nürburgring va fi fost inaugurat, va reprezenta pentru noi o locaţie cu valoare şi mai mare", spune marketing managerul concernului Ducati.

Toate bune şi frumoase, dar sportul cu motor va rămâne mereu în centrul atenţiei şi totdeauna la Nürburgring se va simţi mirosul de benzină cu cifră octanică aproape exagerat de mare...