Facebook și Sindromul Stockholm

Fostul președinte Barack Obama a acordat miercuri un interviu prințului Henry de Wales (difuzat de BBC), în care a avertizat asupra pericolului pe care îl conțin rețelele de socializare. Fraza a fost mediatizată amplu mai ales de presa care a deplâns insistent amestecul Rusiei în alegerile americane. Dar indiferent de presupozițiile și intențiile cu care Barack Obama a rostit aceste cuvinte, ele rămân valabile în generalitatea lor: ”Unul din pericolele internetului este că oamenii pot vedea realităţi total diferite. Ei pot fi înconjuraţi de informaţii care le întăresc prejudecăţile actuale. Problema care se pune este cum să exploatăm această tehnologie înr-un mod care să permită o pluralitate de voci, să permită o diversitate a perspectivelor și care să nu conducă la balcanizarea societăţii, îngăduind totodată identificarea unei platforme comune”.

Chiar dacă e ridicol să crezi că Rusia a reușit deturnarea votului democratic în Statele Unite cu câteva sute de mii de dolari investiți în publicitate pe Facebook, fenomenul descris de fostul președinte este real și el a fost semnalat de multă vreme de toți aceia care au observat îndeaproape funcționarea rețelelor de socializare. E deja un truism. Oamenii se închid pur și simplu în bule de opinie, refuzând tot mai îndârjit să se confrunte cu alte puncte de vedere și să-și verifice convingerile personale. După o îndelungată prezență pe Facebook, o persoană care păruse deschisă la discuția rațională și la examinarea critică a argumentelor poate ajunge să se poarte ca pe stadion, huiduindu-și adversarii chiar și atunci când aceștia sunt victime. Minima obiectivitate necesară dispare, făcând loc unei părtiniri pătimașe care se autoalimentează într-un soi de perpetuum mobile afectiv. Și, desigur, mecanismul părtinirii necritice funcționează în ambele sensuri, ceea ce face ca fraza lui Barack Obama să fie valabilă din orice parte ai privi-o.

Politica înseamnă în primul rând părtinire, cu siguranță. Dar ca să nu se transforme într-un ”război civil”, e necesar ca forțele aflate în conflict să conserve măcar un adevăr comun, un teren pe care concilierea să devină posibilă. Or, Facebook contribuie prin ”selecție naturală” la talibanizarea taberelor și la apariția unui nou spirit dogmatic. Sau, cu alte cuvinte, asistăm la o fugă virtuală către extreme, care face ca distanța dintre oamenii reali să crească tot mai mult odată cu trecerea timpului. Oameni cu care puteai sta de vorbă, par astăzi inabordabili.

Barack Obama va fi avut în vedere în primul rând funcționarea politicii și relația dintre liberali și conservatori, în sens larg. Dar presa, în dimensiunea ei profesionistă, are și ea ceva de reproșat rețelelor de socializare. În primă instanță, a câștigat în vizibilitate și audiență, dar dacă privim lucrurile îndeaproape observăm că ea se supune unor riscuri cel puțin la fel de mari. Dacă Obama vorbea de ”balcanizarea” politicii, presa începe să sufere de Sindromul Stockholm. Sau, cu alte cuvinte, ziariștii sunt luați ”ostatici” de followers și donatorii de like-uri, simțindu-se astfel îndemnați să reproducă și să amplifice numai acele puncte de vedere care suscită cele mai multe adeziuni și care definesc bula de opinie în care au ajuns să evolueze. Prin urmare presa plătește scump audiența suplimentară, căci riscă să-și sacrifice complet independența de judecată și, în cele din urmă, să-și trădeze menirea. În loc să aducă la lumina zilei fapte noi și argumente critice, în loc să sporească sfera înțelegerii, presa tinde să reproducă obsesiv ”dogma” cercului în care s-a înscris.

Se vorbește despre independența ziaristului ca de o valoare, dar se are în vedere exclusiv situația clasică a raportării la puterea politică. Internetul a creat însă o dependență de tip nou, una raportată la publicul de followers și de gratificatori cu like-uri, care poate fi cel puțin la fel de tiranică și, în orice caz, mult mai insidioasă, întrucât pare liber consimțită. În timp, rezultatul nu poate fi decât obnubilarea spiritului critic și abolirea conversației inteligente care a caracterizat societățile democratice occidentale în ultima jumătate  de secol.