1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Facebook, un instrument de masificare

Mark Zuckerberg nu are nicio vină. Preocupat să aducă cât mai mulți oameni în rețea, el a creat un instrument care tinde către masificare prin logica sa internă, și nu prin intenție manifestă.

Acuzațiile privind conduita ideologic părtinitoare a celor care administrează rețeaua Facebook nu au dus nicăieri. Cu două zile în urmă, mai multe figuri de prim plan din media și politica conservatoare americane s-au întâlnit cu patronul Facebook, Mark Zuckerberg, care a dezmințit, desigur, orice părtinire. Rețeaua având scopuri comerciale, interesul său este ca toată lumea să petreacă cât mai mult timp pe Facebook, inclusiv persoanele cu viziuni conservatoare. A-i îndepărta pe conservatori înseamnă a diminua traficul și, prin urmare, a limita potențialul de câștig.

Cu toate acestea nimeni nu a fost convins de nimic, relația dintre social media și conservatori fiind dominată de o funciară neîncredere. Și pe bună dreptate.

Argumentele celor care au încercat să arate că topul subiectelor de pe Facebook este trucat au fost destul de slabe. Chiar dacă vor fi existat intervenții, ele nu aveau cum să influențeze rețeaua pe scară largă. Cu toate acestea Facebook influențează opiniile oamenilor, dar într-un chip anonim care nu poate fi imputat administratorilor. Pe Facebook a ajuns să conteze foarte mult popularitatea, numărul de like-uri, de prieteni, de fallowers, ceea ce înseamnă că, prin selecție treptată, se impun opiniile majorității. Facebook tinde încet, dar sigur către eliminarea opiniilor elitare, distincte, singulare, impunând tirania majorității. E un subiect pe care l-a tratat cu mare putere de pătrundere Alexis de Tocqueville în studiul său asupra democrației americane. El a arătat că nu întotdeauna oamenii mulți, care gândesc la unison, au dreptate și de aceea e bine să existe o contrapondere la opiniile masificate.

J. J. Rousseau scria, dimpotrivă, că democrația e pusă în pericol de bisericuțe, de grupurile distincte care ar face opinie separată față de corpul politic general (poporul), deoarece în fiecare grup se impune o altă voință generală, împiedicând astfel constituirea unei veritabile voințe a poporului. Din acest motiv el a fost considerat mai târziu un precursor al totalitarismelor. În orice caz, imaginea bisericuțelor este foate bună și ar putea fi folosită de partizanii rețelei Facebook. Aceștia ar putea obiecta că Facebook tocmai asta face, creează grupuri și grupuri în grupuri, opunându-se masificării opiniei în modul cel mai eficient cu putință.

Așa ar părea la prima vedere. Dar cei mai mulți utilizatori sunt preocupați, preponderent, de popularitate și nu se mulțumesc cu prețuirea avizată a unui număr redus de prieteni, căutând să facă ”carieră” în rețea, să devină formatori de opinie și autori de tendințe. De fapt, urmând aproape exclusiv criteriul popularității, ei se lasă, fără să-și dea seama, în voia unei selecții anonime. Căutând mereu să ai succes, ajungi să spui lucruri al căror succes pare dinainte garantat. Urmarea inevitabilă este uniformizarea opiniei.

Se găsesc în rețea și destule persoane care asumă hotărât opinii neconforme cu spiritul veacului, conservatori categorici, oameni cultivați și conștienți de distanța care-i separă de restul publicului și care caută, din contră, să-și adâncească diferența. Am putut observa că publicul lor crește pe măsură ce devin mai radicali. Dar această creștere este dinainte limitată. Ei nu vor reuși să provoace o mișcare socială largă pornind de la Facebook, tocmai pentru că ei nu caută popularitatea cu orice preț. Restul rețelei este dominat de ceilalți, care urmăresc cu totdinadinsul succesul anonimizant.

S-ar putea obiecta iarăși că, în stadiul actual al rețelei, o persoană particulară nu poate avea un număr foarte mare de interlocutori, căci, dacă trece de o anumită limită, va fi pus în categoria figurilor publice. Prin urmare această barieră ar asigura pe mai departe existența bisericuțelor. E adevărat, numai că aceste bisericuțe vor rămâne ca monadele, fără nicio fereastră către mediul mai larg sau către alte bisericuțe. Distincția dintre persoana privată și persoana publică are tocmai rostul de a favoriza uniformizarea, căci odată intrat în domeniul public ești supus unor rigori legale și poți fi acuzat de opinii ofensatoare șamd. Prin urmare vei fi nevoit să-ți acorzi limbajul și ideile cu așteptările celor mai mulți.

În fine, chiar și acolo unde există figuri conservatoare energice în mijlocul unei bisericuțe, rețeaua nu mai e demult o conversație inteligentă între prieteni, ci un soi de tribună aplaudată de prieteni vechi sau huiduită de oaspeți neaveniți. Prin urmare peste tot se manifestă procesul politic al constituirii de majorități de opinie, care tinde prin natura lui să depășească barierele de grup, adică tinde să dizolve bisericuțele de care se temea Rousseau și pe care le elogiau conservatorii. În termeni mai generali, bisericuțele reprezintă societatea civilă cu diferitele sale forme de asociere și de acțiune autonomă, iar cât privește administrația, e vorba de autonomie locală și subsidiaritate. Facebook-ul în schimb, dacă îl privim în analogie cu societatea ”reală”, tinde tot mai mult să distrugă limitele provinciilor, să niveleze diferențele de grup, tinzând către uniformizarea maselor conduse de la centru.

Și, ca să nu fie nicio neînțelegere, Mark Zuckerberg nu are nicio vină. E inutil și naiv să i se ceară socoteală. Preocupat să aducă cât mai mulți oameni în rețea și să-i pună în legătură unii cu alții, el a creat un instrument care tinde către masificare prin logica sa internă, și nu prin intenție manifestă.