1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Faţa întunecată a migraţiei

Cuprinsă de entuziasmul libertăţii de circulaţie, societatea românească a ocultat partea întunecată a migraţiei, reliefând până de curând doar aspectele ei luminoase.

default

Copil locuind la bunica (mama e plecată de mult timp în Spania)

Tragedia fetiţei de 11 ani de la Arad, care a murit refuzând să mănânce după plecarea mamei sale în străinătate, a inspirat un proiect de lege cu condiţii constrângătoare. Potrivit acestui proiect, cei care intenţionează să-şi caute un loc de muncă în afara ţării sunt obligaţi să anunţe autorităţile cu cel puţin 30 de zile înainte, indicând cu exactitate în grija cui îşi lasă copiii.

Autorul proiectului, deputatul Petru Călian, a evocat explicit cazul fetiţei de la Arad, imaginând o cale prin care părinţii să fie împiedicaţi de aici înainte să plece mai înainte de a găsi o soluţie convenabilă. Legea pune condiţii destul de stricte: cei care vor avea grijă de copii trebuie să facă parte din “familia extinsă”, să aibă un venit suficient de mare şi în plus să treacă testele psihologice.

Este un fel de mini adopţie, care apasă însă mai mult asupra părinţilor, căci lor li se interzice să plece dacă aranjamentul nu respectă condiţiile legale. Totuşi interdicţia nu este foarte puternică, deoarece riscul cel mai mare constă într-o amendă cuprinsă între 2500 şi 10.000 de lei.

Ne aflăm cu siguranţă în faţa unui dublu exces. Pe de o parte este excesul migraţionist, care a lăsat urme adânci în viaţa oamenilor. De ani de zile acest fenomen provoacă o mulţime de tragedii familiale, în marea lor parte necunoscute: cupluri destrămate, copii abandonaţi, dispute fără leac şi grave stări depresive. Fetiţa de 11 ani de la Arad este doar cazul extrem, care a dus depresia la ultimele consecinţe.

Pe de altă parte este excesul legal. Cu toate că are bune intenţii, proiectul reprezintă un amestec exagerat în viaţa privată. De exemplu, cei care ar rămâne să aibă grijă de copiii lăsaţi acasă, fie ei şi bunicii acestora, ar trebui să treacă şi un test psihologic, organizat de primărie.

De altfel, legea manifestă o preocupare excesivă pentru “asistenţa psihologică”, ca şi cum “ştiinţa” ar putea suplini sau trata lipsa afecţiunii sau a îngrijirilor părinteşti. Şcolile şi grădiniţele ar fi obligate, potrivit acestui proiect, să aibă neapărat un psiholog care să se ocupe de copiii aflaţi în stări depresive. Dar presupoziţia că “psihologul” ar şti ce să facă în asemenea situaţii este cu totul neştiinţifică şi pare mai curând un lobby mascat pentru o profesiune în derivă.

Proiectul depus de Petre Călian  are însă meritul că atrage atenţia asupra efectelor negative ale migraţiei forţei de muncă, despre care s-a vorbit până recent numai în termeni pozitivi. Cuprinsă de entuziasmul libertăţii de circulaţie, societatea românească a ocultat partea întunecată a migraţiei, reliefând doar aspectele ei luminoase.

Studiile sociologice elaborate în primii ani ai integrării europene (vezi “Locuirea temporară în străinătate”, cercetare finanţată de FSD în 2006) au fost ele însele direcţionate către concluzii preponderent optimiste, minimalizând urmările necuantificabile ale destrămării familiilor.

Încetul cu încetul, sociologii au descoperit ei înşişi partea nefericită a migraţiei, punându-şi întrebări cu privire la efectele ei asupra scăderii demografice şi, în cele din urmă, asupra sistemului de asigurări sociale (vezi de astă dată Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din 2009).

Dar nici aceste rapoarte bine documentate n-au reuşit să inspire politici menite nu să interzică sau să limiteze migraţia, ci să o facă mai puţin dezirabilă.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu