1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fără frică de Germania!

13 septembrie 2010

Germania este privită de către vecinii săi ca o ancoră a stabilităţii în Europa. Doar cei care au suferit din cauza ocupaţiei germane în cel de-al Doilea Război Mondial mai privesc cu îndoială Republica Federală.

https://p.dw.com/p/PAIV
Imagine: picture alliance/dpa

La 20 de ani de la reunificare, diferenţele dintre est şi vest au devenit aproape imperceptibile. Dar nu puţine au fost statele occidentale care au privit cu reticenţă reunificarea Germaniei din 1990. Va rămâne Germania paşnică, ferm ancorată în comunitatea europeană şi în NATO? Iată doar una din preocupările de la acea vreme ale vecinilor Germaniei. Politologul olandez Frieso Wielanga poartă încă foarte vie amintirea acelor timpuri.

Îndoieli

"Germania era privită cu rezerve, ba chiar şi criticată uneori. Existau temeri că această ţară va deveni şi mai puternică, şi mai mare. Însă acest lucru nu înseamnă că olandezii nu se împăcau cu ideea reunificării. Cu siguranţă că nu a fost aşa", spune Wielanga.

De altfel, pentru a-i convinge că reunificarea nu pune în pericol pe nimeni, fostul cancelar federal Helmut Kohl însuşi a trebuit să ofere garanţii politice şi financiare premierului britanic Margaret Tatcher şi preşedintelui francez Francois Mitterrand, cărora le-a promis, printre altele, adoptarea monedei euro de către Germania.

"Germania reunită nu doreşte să se întoarcă la Europa de ieri. Vechile rivalităţi şi puseele de naţionalism nu trebuie să se trezească din nou", declara Kohl la acea vreme.

Mesajul lui Kohl era cât se poate de clar pentru toate ţările vecine, mai ales pentru Belgia şi Uniunea Europeană. Germania s-a opus vehement aderării la UE a fostelor state comuniste din estul Europei.

Franţa, partener strategic

Nimănui nu-i mai este teamă astăzi de Germania, spune şi politologul francez Alfred Grosser, care subliniază faptul că Franţa este cel mai important partener al Germaniei. "Spre deosebire de Statele Unite sau Marea Britanie, în Franţa sentimentele privitoare la Germania s-au normalizat. Cu mici excepţii, sondajele de opinie arată că francezilor li se părea un lucru absolut normal ca germanii să se reunifice", spune politologul francez.

Autos im Hafen in Hamburg
Performanţe economice, produse de calitate superioarăImagine: picture-alliance/dpa

Uşor diferită pare să fie imaginea Germaniei în Polonia. Scriitorul polonez Andrzej Stasiuk este de părere că mulţi polonezi continuă să privească cu neîncredere Germania din cauza celor întâmplate în cel de-al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, chiar şi ei admiră performanţele economice ale nemţilor şi se folosesc de orice oportunitate pentru a lucra în Germania, mai spune Stasiuk.

Un alt scriitor, de data aceasta danez, spune că a simţit cu adevărat că războiul s-a terminat cu ocazia Campionatului European de fotbal din 2006, găzduit de Germania. Danezii au ţinut cu Germania, povesteşte Knud Romer. Mai mult, conform unui sondaj realizat de BBC, germanii sunt mai iubiţi în Europa decât cred ei înşişi.

Autor: Bernd Riegert / Vlad Drăghicescu
Redactor: Robert Schwartz