Făţărnicia şi limitele politicii europene

 Premierul Poloniei, Donald Tusk, a frapat ieri asistenţa printr-un discurs de o sinceritate muşcătoare. Vorbind în partea a doua a Congresului PPE de la Bucureşti, rezervată liderilor guvernamentali, Donald Tusk şi-a acuzat colegii din rândurile popularilor europeni că vorbesc cu mult entuziasm despre integrarea europeană, că militează pentru „mai multă Europă” pentru ca, odată întorşi în mediul lor politic natural, să planifice o zonă euro opusă unei zone non-euro sau să continuie limitarea accesului la Spaţiul Schengen. Este curată „făţărnicie” a spus liderul polonez, cerându-le colegilor să-şi asume declaraţiile politice cu mai multă sinceritate.

Nu au existat reacţii. Liderii occidentali, cancelarul Angela Merkel , Wilfried Martens, Jose Manuel Barroso şi ceilalţi au ascultat cu un aer imperturbabil discursul. Spaniolii s-au deosebit şi ei de germani şi francezi prin faptul că au cerut mai multă solidaritate europeană, italienii au făcut o figură originală şi distinctă, însă fără vreun impact politic, dar cu toţii au părut să manifeste aceeaşi indiferenţă faţă de spaima esticilor faţă de Europa celor două viteze sau faţă de bariera Schengen. Există aşadar pe mai departe, pe lângă linia de demarcaţie dintre Nord şi Sud şi linia, mai apăsată, dintre Est şi Vest. 

Dar, deşi pare a fi fost ignorat, discursul lui Donald Tusk a pus în evidenţă, cu o sinceritate incomodă, limitele politicii europene. Este posibil ca premierul Poloniei să se fi pus de acord în prealabil cu preşedintele Traian Băsescu care a atacat el însuşi subiectele cele mai sensibile pentru Europa răsăriteană: libera circulaţie a muncitorilor şi călătoria haotică şi plină de aventuri politice a romilor prin Europa occidentală.

S-a văzut astfel că o organizaţie cum este PPE încorporează puncte de vedere foarte greu conciliabile. Dacă se poate desprinde o politică populară occidentală coerentă, este mai greu să vorbim despre o veritabilă politică populară europeană. Nucleul occidental îşi poartă dezbaterile sale proprii, lăsând oarecum deoparte Estul, mai greu de perceput şi insuficient integrat.

Problema nu ţine însă doar de morală, aşa cum a sugerat liderul polonez. Nucleul occidental al PPE aspiră de fapt să exercite asupra Estului o presiune formatoare, în aşa fel încât preocupările care par astăzi acute şi neadministrabile să se resoarbă de la sine. Se pare însă că lucrurile merg mai rău decât s-au aşteptat principalii responsabili ai dreptei occidentale şi că problemele care nu sunt abordate frontal nu se rezolvă, ci dimpotrivă riscă să se agraveze.

În orice caz, Congresul desfăşurat la Bucureşti  a pus în evidenţă că PPE  nu are răspunsuri pentru toate problemele europene în sens extensiv şi că evită de fapt să-şi recunoască deschis limitele.

Horaţiu Pepine