1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Eșecul coaliției Jamaica și estul european

Horațiu Pepine
20 noiembrie 2017

Subiectul migrației și cel al integrării mai avansate a zonei euro care au contribuit la eșecul negocierilor de la Berlin au o importanță majoră și asupra relațiilor cu țările din est.

https://p.dw.com/p/2nwdV
Berlin - Bundestag
Imagine: picture-alliance/dpa/S. Stein

Cineva observa, pe bună dreptate, că alegerile germane sunt decisive pentru direcția pe care o va urma construcția europeană. Iar dacă Germania ezită - așa cum sugerează eșecul negocierilor pentru o nouă majoritate guvernamentală - este și pentru că Europa se află într-un punct de nehotărâre și de frământări tulburi. Plecarea Marii Britanii a părut să dea un imbold opoziției est-europene care, într-o oarcare privință tinde să joace rolul critic pe care-l dețineau pâna recent englezii; Franța lui Emmanuel Macron manifestă entuziasm pentru Europa și integrarea avansată a zonei euro, dar ea este prima care ar trebui să-și pună ordine în finanțe; armata europeană e afirmată cu jumătate de gură, nehotarându-se dacă e sau nu o alternativă la NATO; relația cu Rusia sau aceea cu nordul african (ca bazin al migrației) continuă să fie surse de tensiuni greu de administrat în mod unitar.

Negocierile care au avut loc până ieri la Berlin pentru constituirea unei alianțe insolite (conservatori+ecologiști+liberali) s-au lovit de altfel de trei obstacole principale, dintre care două sunt solidare cu subiectul construcției europene: migrația și propunerile de reformă ale lui Emmanuel Macron. Orice se va întâmpla în viitorul apropiat, - o nouă coaliție cu SPD, un guvern minoritar sau alegeri anticipate - va avea o legătură strânsă cu aceste subiecte.

Un recul al politicilor migraționiste ar slăbi evident și presiunea asupra țărilor din Est și cu deosebire Ungaria și Polonia, căci România a părăsit, tiptil, grupul țărilor opozante. E tipic pentru politicile românești din ultimele decenii. Inițial românii au votat împotriva distribuirii automate a migranților, după care, încetul cu încetul, și fără nicio declarație publică explicită, au glisat ușor către tabăra opusă, dar nici aici cu toată claritatea. În sfârșit, România nu pare încă o țară de tranzit și cu atât mai puțin de destinație, ceea ce îi scutește deocamdată  pe liderii politici de la București să dea explicatii pentru ambiguitățile lor.

Subiectul migrației a cântărit greu în eșecul ”coaliției Jamaica”. Liberalii și (mai ales) creștin-socialii bavarezi au cerut o limitare serioasă a numărului de solicitanți de azil (eventual la cel mult 200 000 de persoane pe an), în timp ce ecologiștii au pretins, dimpotrivă, o politică de azil fără limite și acceptarea reîntregirii familiilor inclusiv pentru refugiații care beneficiază de un statut temporar (adică cei care au permis de ședere pe un an cu posibilitatea înnoirii lui) .

Or, toate aceste dezbateri rezonează puternic mai ales în Austria și Ungaria, care au făcut din migrație subiectul central al dezbaterilor politice. La Budapesta guvernul combate zgomotos propunerile lui George Soros de finanțare a unui mare program de primire a refugiaților, dar se referă, prin ricoșeu, la politicile de la Berlin. Să ne amintim că miliardarul american avansa în 2015 un proiect de mare anvergură: ”În primul rând - afirma el - revine Uniunii Europene ca în viitorul apropiat să accepte cel puțin un milion de solicitanți de azil în fiecare an.” (”Rebuilding the Asylum System”, 26 sept 2015, https://www.project-syndicate.org/). El avea în vedere un efort financiar uriaș de 20 de miliarde de euro pe an incluzând aici pe lângă nevoile de bază, cheltuielile de formare profesională.

Dar criticând cu atâta vehemență proiectul lui George Soros, Ungaria evita trimiterea directă la deciziile de la Berlin. Budapesta nu doar s-a ferit să antagonizeze Germania, dar s-a străduit să strângă relațiile cu componenta conservatoare, ceea ce, într-o oarecare măsură, i-a și reușit. O dovadă este că, în majoritatea dezbaterilor din Parlamentul European pe tema politicilor de la Budapesta, președintele grupului PPE, Manfred Weber, a adoptat față de Viktor Orbán o poziție critică, dar vădit conciliantă. De fapt, exponentul creștin-socialilor bavarezi nu doar că a amortizat efectul criticilor venite din partea socialiștilor și liberalilor europeni, dar a pledat la un moment dat în favoarea solicitării Budapestei de a i se rambursa de la Bruxelles a o parte din cheltuielile cu securizarea frontierei: ”Ungaria asigură controlul frontierei externe a Uniunii Europene pentru toți. Comisia Europeană nu poate, de aceea, să respingă pur și simplu o asemenea solicitare”, spunea Manfred Weber pentru un ziar tipărit la Munchen.(citat de politico.eu)

Prin urmare modul în care Germania va aborda pe viitor subiectul migrației va cântări mult și în privința relațiilor cu estul european. (În paranteză fie spus, relația cu Polonia trece printr-o criză mai gravă cu motivații mai numeroase și printre care migrația nu mai ocupă locul central).

Tema integrării europene nu e mai puțin dificilă. Liberalii (FDP) au făcut cunoscut că se opun categoric proiectului avansat de Emmanuel Macron privind instituirea unui buget al zonei euro. Președintele formațiunii liberale, Christian Lindner, afirmase că nu acceptă ca Germania să alimenteze cu 60 de miliarde de euro un fond din care ceilalți să se servească după plac. Se pare că planurile președintelui Franței, primite, cel puțin la prima vedere, cu mare entuziasm în Germania, nu reușesc totuși să convingă suficient de mult. Or, acest lucru se va răsfrânge inevitabil asupra tuturor evoluțiilor europene din anii viitori.

În orice caz, o punere între paranteze a proiectelor lui Macron - care implică o integrare cu mai multe viteze - ar fi pe placul Estului (de data aceasta incluzând România) care, dacă nu are autoritatea de a le combate direct (câtă vreme nu participă la moneda comună), speră în mod nemărturisit ca ele să fie zădărnicite prin dezacordurile Vestului.