1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Extrema dreaptă câştigă teren

Partidele de extremă dreaptă şi grupările neo-fasciste devin o problemă tot mai stringentă în noile democraţii din Centrul şi Estul Europei. Aceasta este şi concluzia unui studiu publicat de "Political Capital".

Extrema dreapta in Ungaria

Extrema dreapta in Ungaria

Potrivit rezultatelor acestui studiu, în Ungaria, Turcia, Ucraina şi Bulgaria, autorităţile se află deja în stare de alertă maximă.

Jurnaliştii austrieci Gregor Mayer şi Bernhard Odehnal analizează de mai mulţi ani mişcările de extremă dreaptă din regiune, de curând fiind publicată şi o carte pe această temă.

"Mărşăluiala. Pericolul extremei-drepte în Europa de Est" - acesta este titlul cărţii semnate de Gregor Mayer şi Bernard Odehnal, doi jurnalişti austrieci cu lungă experienţă de corespondenţi în Europa de Sud şi Sud-Est. Autorii au analizat scena extremei drepte din şase ţări: Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia, Serbia şi Bulgaria. Încă din titlul, cititorul este confruntat cu realitatea unei tinere generaţii care se îndreaptă tot mai mult către neo-nazism.

Scopul acestei generaţii nu este doar de a accede în Parlament, după cum explică Gregor Mayer: Ci să se organizeze într-un gen de structură populară, care să cuprindă artişti, solişti de muzică rock, motociclişti, încercând să oglidească astfel o largă mişcare socială, care practic nu există decât într-o formă militantă. Acest tip de militantism se exprimă şi prin gărzile purtătoare de uniforme, precum Jobbik, garda de succes din Ungaria. Este ceea ce noi numim .

Autorii punctează în mod clar pericolul reprezentat de îndemnurile ultranaţionaliste. Un pericol atât pentru stabilitatea politică a ţărilor cât şi pentru democraţia Uniunii Europene.

Bruxelles-ul are puteri limitate

Birocraţii europeni nu pot limita mişcările extremei-drepte

Birocraţii europeni nu pot limita mişcările extremei-drepte

Poate Bruxelles-ul să contribuie la soluţionarea acestei probleme?

Gregor Mayer: Da şi nu. Este o chestiune complexă, întrucât Uniunea Europeană nu este constituită pentru a rezolva astfel de probleme. Politica bazată pe reforme inteligente, care atrag mai multă bunăstare şi duc la formarea şi susţinerea unei puternice clase de mijloc - poate fi un instrument împotriva extremismului de dreapta. Dar Comisia de la Bruxelles nu poate avea o iniţiativă în acest sens.

În cazul Serbiei şi Croaţiei, Uniunea Europeană ar putea juca un rol mai puternic în combaterea extremismului de dreapta, deşi Gregor Mayer rămâne sceptic.

Gabor Vona - presedintele partidului de extrema-dreapta din Ungaria Jobbik

Gabor Vona - presedintele partidului de extrema-dreapta din Ungaria Jobbik

Autorii au studiat fenomenul în mai multe regiuni şi au purtat discuţii cu figuri emblematice ale extremei drepte. Gregor Mayer a constatat că reprezentanţii neo-fascismului sunt extrem de constienţi de rolul pe care îl are presa.

Adică, îşi doresc să se scrie despre ei. Bineînţeles că nu le place modul în care sunt prezentaţi, dar vor să fie prezenţi în presă. Colegul meu a fost primit cu braţele deschise de reprezentanţii Jobbik sau de liderul neo-nazist Rassate din Bulgaria, care s-au lăsat fotografiaţi. Nici în Serbia, Mladen Obradovic von Obraz nu s-a ferit de presă. Singura întrebare a fost: unde vreţi să ne întâlnim? Aşa de ahtiat era de ideea că un jurnalist occidental îi acordă atenţie. În realitate, există însă şi câţiva mai cinici, precum purtătorul de cuvânt al mişcării din Ungaria, care susţine "este mai bine să ne prezentaţi într-o lumină proastă decât să ne ignoraţi".

O scurtă privire asupra liderilor mişcărilor neo-naziste din Europa de Est şi de Sud-Est, indică faptul că aceştia sunt tineri, bine instruiţi. În regiune însă, extrema-dreaptă nu câştigă doar teren, ci se şi radicalizează şi militarizează: marşurile şi atentatele sunt la ordinea zilei.

Autori: Yordanka Yordanova / Alina Kühnel

Redactor: Medana Weident