Extinderea pop a Europei

S-a scris, în presa românească, despre conspiraţii şi geopolitică dar şi despre lacune de inspiraţie în ambalarea unui produs muzical acceptat ca atare şi susţinut mai degrabă cu o resemnare uşor naţionalistă decît din convingeri artistice. Marele Premiu al Euroviziunii a fost, pentru comentatorii germani, o veritabilă revelaţie politică. Extinderea spre Răsărit a Europei a pătruns şi în muzica de divertisment, scrie AUGSBURGER ALLGEMEINE. Poate că topurile mai sunt dominate de artişti pop din Statele Unite sau Marea Britanie. Însă Eurovizionul are propriile sale reguli. Suedia, care a dat Euroviziunii legendarul grup ABBA, a reuşit să salveze un loc şase pentru Occidentali.

Lumea s-a schimbat, de la Nicole şi a sa baladă pacifistă ”Ein bischen Frieden”, notează WESTDEUTSCHE ALLGEMEINE ZEITUNG, care apare la Essen, şi vede în cîştigătoarea ucraineancă a concursului o ambasadoare culturală a păcii, chiar dacă a etalat pe scenă o costumaţie sumară şi de piele. FRANKFURTER NEUE PRESSE, supărat pe ”schimbul frăţesc” de puncte, notează, într-un fel de replică la remarca ziarului din Essen: ”După ce se vor fi vîndut CD-urile Ruslanei, oamenii vor începe să înţeleagă că, singură, costumaţia nu ştie să cînte”.

Între revoltă şi ironie oscilează comentariul din paginile lui STUTTGARTER ZEITUNG: ”Nu vrem să se spună că n-am ştii să pierdem. Însă comunitatea internaţională ar fi trebuit să se gîndească şi la Euroviziune, atunci cînd a dezarticulat Iugoslavia. Cele cinci state de astăzi şi-au dăruit cele mai bune puncte unele altora – ca şi cum nu şi-ar fi dorit, în ultimii ani, să se alunge reciproc de pe hărţi. A fost, atunci, nevoie ca, salvator, Vestul să intervină. Şi care este mulţumirea? Un loc opt pentru Max".

Politic este interpretată şi decizia de a oferi Africii de Sud dreptul de a organiza Cupa Mondială la fotbal în anul 2012. Nelson Mandela rămîne asul din mîneca fostei patrii a apartheidului. Marocul ar fi dispus cu siguranţă de resurse financiare mai bune, reducînd emoţiile cu privire la pregătirea competiţiei, scrie NORDBAYERISCHE ZEITUNG, din Bayreuth. Dar, completează cotidianul, mesajul este limpede: atenţia trebuie îndreptată spre continentul negru. Africa necesită multă asistenţă – în organizarea competiţiei fotbalistice şi nu numai. Deseori uitat, continentul negru are o şansă neamipomenită, scrie şi FRÄNKISCHER TAG, care apare la Bamberg. Pe lîngă petrolul nordului şi aurul sudului, Africa mai are o bogăţie: oamenii. Pentru care se impun programe de educaţie şi sănătate. Oricum, astăzi, la zece ani de la abolirea apartheidului, desemnarea Africii de Sud ca gazdă a Campionatului Mondial de fotbal 2012 este un semn de încredere politică, remarcă NORDWEST-ZEITUNG, din Oldenburg. Dar nu numai: investitorii europeni stau de mult cu privirile aţintite spre Capul Bunei Speranţe. E nevoie de îmbunătăţirea infrastructurii – aşadar, domnilor, e vremea să vă împachetaţi bagajele şi, vorba unui hit german în vogă vara trecută: la drum, spre sud.

”Out of Austria”. Astfel se intitulează articolul semnat de Erna Lackner în ediţia de duminică a cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Proiectul-pilot al închisorii pe care austriecii o ridică în România revine în actualitate – un experiment la nivel european, notează FAZ, în vreme ce luni, NEUE ZÜRCHER ZEITUNG se întreabă dacă poate fi vorba despre un exemplu-model de cooperare bilaterală. Erna Lackner citează un responsabil OSCE pentru care ideea este, de fapt, un truc de tip Guantanamo. Guvernul de centru-dreapta de la Viena susţine că, de fapt, se gîndeşte doar la impozitele concetăţenilor, obligaţi să suporte nu doar criminalii conaţionali ci şi un număr aproape egal de tîlhari din străinătate, încarceraţi în Austria. Interesul manifestat de cotidianul de la Zürich nu este chiar unul magazinist-caleidoscopic – pentu că astăzi se află la Viena şeful departamentului federal al justiţiei şi poliţiei. În discuţie – cooperare austro-elveţiană în construirea închisorii. România ocupă, cu 275 de încarceraţi, locul trei între naţiunile străine cazate după gratiile Austriei. Mai mulţi sunt doar serbo-montenegrinii (321 la număr) şi nigerienii (409 cazuri). Ministrul austriac al Justiţiei, Dieter Böhmdorfer, şi-ar dori ca experienţa bilaterală cu România să se repete şi în alte cazuri. Nu, însă, şi în cel al Nigeriei. Acolo funcţionează o cu totul şi cu totul altă cultură a detenţiilor: condamnaţii, conchide FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, sunt bătuţi cu pietre sau condamnaţi la moarte.