1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Extinderea euroatlantică

Catrinel Preda1 aprilie 2004

Conferinţa internaţională de la Berlin asupra reconstrucţiei politice şi economice în Afganistan; violenţele din Irak, atentatele din Uzbekistan

https://p.dw.com/p/B19e

Cotidianul austriac SALZBURGER NACHRICHTEN consideră că extinderea alianţei NATO şi a Uniunii Europene va aduce avantaje nu doar statelor membre. Se vor schimba şi principalele instituţii ale Vestului. Noii membrii vor avea grijă ca Europa să fie pe viitor mai circumspectă faţă de politica Rusiei. Chirac, Schroeder şi Blair îl pot îmbrăţişa pe Putin,dar balticii nu vor uita să le atragă atenţia asupra eclatantelor deficite de democraţie din uriaşul imperiu rus.

La Londra cotidianul FINANCIAL TIMES deplînge faptul că premierul T.Blair a jertfit idealurile noii Europe pe altarul războiului din Irak, un risc care-l poate costa pierderea alegerilor parlamentare pentru partidul său laburist.

A doua conferinţă internaţională privind reconstrucţia Afganistanului care s-a desfăşurat timp de două zile la Berlin este privită de STUTTGARTER ZEITUNG cu pesimism. Comentatorul consideră că banii joacă un rol important, dar nu primordial. După peste două decenii de război populaţia şi-a pierdut sentimentul apartenenţei la aceiaşi comunitate. Divizată a fost această ţară de la poalele munţilor Hinducuş mereu, acum însă ea este sfîşiată şi nici o conferinţă internaţională nu are o reţetă miraculoasă pentru a soluţiona situaţia.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG opinează că braţul guvernului Karsai este prea scurt pentru a depăşi capitala. El nu reuşeşte să stabilească un echilibru al puterii în rîndul comunităţilor de tip feudal cu armate proprii şi venituri solide provenite din traficul de droguri.

Cea mai mare parte a populaţiei sunite priveşte cu duşmănie prezenţa americană ca şi a Vestului în Irak, pentru că aceştia încearcă să edifice o societate în care locuitorii nu se mai regăsesc. Faludscha este epicentrul triunghiului sunit care nu acceptă să fie deposedat de putere, constată ziarul italian LA REPUBBLICA din Roma.

Schimbare de temă : atentatele din Uzbekistan

De la proclamarea independenţei în Uzbekistanul zguduit acum de atentate teroriste, islamul s-a întărit în aşa măsură încît pune sub semnul întrebării însăşi existenţa statului. Noile atentate sunt îndreptate împotriva preşedintelui Karimov şi deci şi a susţinătorilor lui americani. Prin aceasta, conchide ziarul DRESDNER NEUSTE NACHRICHTEN, combaterea terorsmului în loc să limiteze cîmpul de bătaie, l-a extins.

Iată şi ultima temă: remanierea guvernamentală din Franţa.

Cotidianul LE MONDE din Paris consideră că preşedintele Chirac nu a înţeles mesajul alegătorilor care la scrutinu

regional nu i-au respins doar pe conservatori, ci s-au aruncat pur şi simplu în braţele stîngii, fără ca aceasta să aibă mare lucru de oferit. Cu aceleaşi personaje, uşor schimbate Chirac s-a expus, crede comentatorul unui mare risc.