1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Extinderea alianţei NATO, criza din Irak.

Valeriu Lazar7 aprilie 2004
https://p.dw.com/p/B19a

“Extinderea alianţei NATO la 26 de membri”, observă ziarul german DARMSTAEDTER ECHO, “e aproape comparabilă cu o nouă fondare a acestui organism, dar şi cu avântul spre necunoscut. Fiindcă ţelul final e neclar şi nici itinerariul comun, NATO n-a reuşit să-l conceapă. În afara altor falii, nevoia de securitate a noilor membri – nu în ultimul rând emoţională - ar putea deasemeni crea o nouă prăpastie dealungul viitoarei frontiere răsăritene a alianţei.”

Situaţia din Irak – răscoala şiiţilor radicali – e comentată pe larg de ziarele germane şi străine. STUTTGARTER ZEITUNG constată, citez: “Pe şiiţi şi pe liderii lor, americanii nu-i pot ignora, guvernul de la Washington o ştie şi totuşi procedează doar condiţionat corespunzător acestei concluzii. Pe de o parte reacţionează paranoic faţă de clerul şiit, de când mulahii iranieni au dat Statele Unite afară din ţara lor – în 1980 – iar pe de altă parte, şiiţii vor un alt Irak decât Washingtonul. Nu încape îndoială că democraţia în stil occidental nu va lua fiinţă sub controlul lui Al Sistani, mai degrabă un model foarte conservator şi autoritar. Şi desigur că un Irak şiit nu se va alia cu Statele Unite şi nu va admite baze militare americane. Ar fi însă asigurat – spune Al Sistani – dreptul de consultanţă al tuturor grupărilor etnice şi securitatea în justiţie. Nu vrea un stat al mullahilor şi i-ar fi greu să-l justifice, din moment ce până şi adepţii săi privesc peste frontieră şi văd eşecul republicii islamice Iran.”

După ziarul BERLINER ZEITUNG, citez: “..una din alternativele americanilor ar fi optimă şi totodată cea mai gravă: retragerea din Irak. Scopul principal declarat – înlăturarea lui Saddam Hussein şi a regimului său – Statele Unite l-au atins şi au făcut un serviciu irakienilor, omenirii, drepturilor omului şi democraţiei. Au eşuat însă deplin planurile democratizării Orientului Apropiat iar guvernul Bush şi Statele Unite se văd blamate. Faţă de această dilemă, în Irak se vehiculează sfatul ca Statele Unite să găsească alt dictator, “mai uman şi mai drept decât Saddam Hussein”. N-ar fi de mirare dacă Statele Unite i-ar da curs, din moment ce, măcar un timp, asemenea construcţii au funcţionat potrivit dorinţelor.”

Ziarul austriac SALZBURGER NACHRICHTEN titrează STATELE UNITE NU AU O POLITICĂ DE PACIFICARE şi găseşte că, citez, “de fapt, şiiţii ar putea aştepta până când ţara le-ar cădea plocon, după alegeri generale, având în vedere că reprezintă 60 la sută din populaţie. Dar atitudinea agresivă a liderului radical Muktada Al Sadr îi asigură loialitatea acelor irakieni care, din antiamericanism, se ataşează celui care ţipă mai tare şi enunţă ameninţări din cele mai sălbatice.”

Ziarul francez LE FIGARO avertizează faţă de reacţii de genul “haz de necaz” în legătură cu dificultăţile americanilor în Irak. Citez: “Să nu uităm că americanii sunt aliaţii noştri şi că ne-au ajutat mult în trecut, apoi că eşecul definitiv al eforturilor de pacificare a Irakului ar fi avut consecinţe grave pentru întregul occident. Dacă Statele Unite ar reflecta acum asupra retragerii din Irak ar abandona ţara în haos şi război civil. S-ar recomanda deci Parisului să se abţină de la insistenţe diplomatice la adresa aliaţilor săi, în chestiunea transmiterii puterii şi includerii Organizaţiei Naţiunilor Unite în acest proces.”

AŞA VOM PIERDE RĂZBOIUL titrează ziarul italian LA REPUBBLICA şi adaugă “inclusiv confruntarea strategică cu terorismul islamist”. Citez: ”Întâi rebelii suniţi, apoi teroriştii infiltraţi prin frontierele permeabile ale Irakului, acum şiiţii furioşi, lăsaţi din zgardă de tânărul şi ambiţiosul predicator Muktada Al Sadr. Mai lipsesc doar curzii, în clipa de faţă doar martori ai spectacolului în Irakul incendiat dar preocupaţi cu extinderea sferei lor de influenţă şi cu consolidarea independenţei lor factice.”

CORRIERE DELLA SERA vede pericolul real în eventualitatea ca în prezent să fie prea târziu şi pentru acoperirea politică prin ONU în Irak.

În opinia ziarului olandez ALGEMEEN DAGBLAD, transferul puterii la 30 iunie ar fi pretimpuriu. Citez: “Preşedintele George W. Bush se comportă de parcă data de 30 iunie ar fi fixat-o personal şi irevocabil. Termenul predării puterii în Irak pare stabilit, dar 30 iunie e prea devreme. Ar fi pripită prognoza că aventura din Irak devine aceiaşi catastrofă nimicitoare ca războiul din Vietnam. Dar e semnificativ că prietenii şi adversarii guvernului Bush se exprimă critic şi îngrijoraţi de linia urmată de Casa Albă.”