1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Experimentul 770 sau a naşte la comandă

Pe canalul cultural ARTE, miercuri seara, a fost difuzat în premieră un film documentar, coproducţie germano-româno-belgiană, ZDF, în regia lui Răzvan Georgescu şi Florian Iepan. Intitulat "Experimentul 770", filmul dezvăluie cu un excelent profesionalism şi o impecabilă adecvare la real şi respect faţă de surse, unul din cele mai sinistre capitole ale dictaturii comuniste din România.

Copiii nimănui

Copiii nimănui

Titlul documentarului difuzat de canalul franco - german de cultură ARTE, îi poate trimite într-un prim moment cu gîndul pe telespectatorii occidentali care consultă în pripă programele de televiziune, la caracterul secret al unei operaţiuni militare şi nu neapărat "la cel mai mare experiment social postbelic în Europa", cum menţionează revista - program a prestigiosului post TV.

Un "experiment" pe care, în pofida caracterului său profund inuman şi a rezultatelor cel mai adesea fatale, mai nimeni nu l-a băgat în seamă în occident decenii la rînd, chiar şi după căderea Cortinei de Fier. Experimentul 770 este numele decretului din 1966, cînd regimul Ceauşescu a început să impună populaţiei campania de producţie a omului nou, printr-o brutală şi lipsită de precedent intruziune fizică în viaţa intimă a femeilor distrugînd zeci de mii de familii din pornirea dementă de a "spori cu forţa şi în proporţii industriale" populaţia ţării. Un "proiect" singular dar nu lipsit de unele asemănări cu "experimentele " demografice naziste...

În România ceauşistă mii de femei şi-au pierdut viaţa în urma aplicării decretului, două milioane de "decreţei" , copii nedoriţi de părinţi, au venit pe lume, unii dintre ei au umplut, vegetînd între moarte şi viaţă, căminele de orfani ale României, cîteva dintre dintre ele, adevărate lagăre de exterminare înainte de 1989 ; dintre cei care au supravieţuit infernului, nu puţini au umplut multă vreme după revoluţie, străzile marilor oraşe, furnizînd occidentului stupefiat, imagini de coşmar şi o recuzită interminabilă de clişee...

Orfanii "selectaţi" de securitate, sau unii dintre copiii smulşi de lîngă mamele lor celibatare, aveau să fie mai tîrziu executanţii impasibili ai ordinelor date de superiori. Printr-un paradox ce ţine mai degrabă de registrul mitologiei decît al istoriei, tocmai din acest contingent au provenit şi soldaţii care au executat ordinul de împuşcare a cuplului Ceauşescu. Mărturisirile făcute de Laurenţiu Stefănescu, unul din membrii comandoului în faţa camerei de luat vederi, ne poate duce cu gîndul la un act justiţiar patricid, cvasi oedipian ...

În orizontul de receptare al lumii civilizate acest experiment, capitol traumatizant, ca de altfel multe altele, din perioada epocii "Ceauşescu" din păcate prea puţin cunoscute şi tematizate încă, poate părea neverosimil. Realizat "la rece", fără emfază, patetism sau parti-pris, străin de orice clişee, filmul lui Răzvan Georgescu şi Florin Iepan este documentul uman infailibil, copleşitor al dezastrului sufletesc şi fizic cu care s-a soldat aşa numitul experiment al "omului nou" chiar dacă, aşa cum unul dintre interlocutori afirma generaţia "decreţeilor" ar fi fost o generaţie a superlativelor, învăţaţi să lupte tocmai pentru că ştiau că fuseseră nedoriţi. Mulţi dintre tinerii "împuşcaţi" în decembrie 1989 - au fost roadele experimentului 770. Filmul lasă drum liber, prin exemplul Andrei Ionescu, şi cîtorva raze de lumină în întunericul acelor ani: chiar "nedoriţi" unii dintre copiii veniţi pe lume în urma decretului, au fost totuşi iubiţi de părinţii lor, ceea ce nu poate nici într-un caz echivala cu un alibi sau o relativizare a ceea ce a însemnat infinit mai mult mai greu şi mai dureros de suportat decît fictivele restricţii şi represiuni din imaginarul an "1984" al lui Orwell.

Doi ani au durat investigaţiile efectuate de cei doi cineaşti şi echipa care le-a stat la dispoziţie pentru realizarea unei pelicule care în cele 52 de minute reflectă o epocă şi aberaţiile unui sistem. Imagini de arhivă, mărturiile orale ale supravieţuitorilo, medici, surori medicale, victime ale ororii, personalităţi ale vieţii publice, oameni de rînd, au depăşit barierele unui "tabu", au ieşit din anonimatul protector şi au scos la lumină faţetele, penibile, intime, dar şi cele banale sau ieşite din comun, ale unei utopii într-un anume fel "exterminatoare", generată de idealul "omului nou". Aici rezidă poate şi al doilea paradox al situaţiei: căci după un prim boom demografic (inclusiv după înscenarea şi instrumentalizarea venirii pe lume al celui de-al 20-lea milion de de locuitor al României, secvenţele din film nefind lipsite de un tragic-comic absurd) natalitatea scade...

Indirect, prin alternanţa inteligentă a forţei imaginii şi cuvîntului, prin selectarea pertinentă a arhivelor cinematografice, filmul supune spectatorii şi unei şedinţe de psihanaliză - indiferent dacă aceştia sunt familiarizaţi cu realităţile României comuniste ale acelor ani, sau că în relativă necunoştinţă de cauză, se trezesc în faţa unei felii amare de istorie pe care vor trebui nu numai să o guste ci să o şi digere.

Aceasta fiindcă decenii la rînd, occidentul pare să fi rămas miop de ochiul stîng şi, indus în eroare de refuzul lui Ceaşescu de a se supune ordinelor Kremlinului, a ezitat să descopere ceea ce se petrecea dincolo de Cortina de Fier, chiar în România. Filmul citează şi secvenţele vizitei preşedintelui american Nixon în România sau periplurile occidentale ale cuplului Ceauşescu. Alăturate imaginilor imensei suferinţe umane, alăturate morţii a zeci de mii de femei care au refuzat să aducă pe lume copii, din simpla incapacitate de a le oferi un trai demn şi o educaţie corespunzătoare, confruntate cu mizeria în care România ultimilor ani ai dictaturii ceauşiste se zbătea, indiferenţa sau ignoranţa apusului pare infinit mai puţin condamnabilă decît este şi rămîne samavolnicia guvernanţilor comunişti şi a mărunţilor săi colaboratori, care au împins acest "experiment" la cotele paroxistice ale obscenităţii şi cinismului.

Vizionarea documentarului de 52 de minute care reuşeşte să sintetizeze sugestiv şi fidel, imaginea unei epoci, din care nu lipsesc fireşte nici secvenţele unei anumite "normalităţi" a vieţii de zi cu zi, trezeşte totuşi pînă şi în spiritele celor care au cunoscut pe viu realităţile României comuniste, aceeaşi întrebare pe care ne-o punem ori de cîte ori suntem confruntaţi cu răul pe care semenii noştri îl fac semenilor lor, în numele unei doctrine, a unei credinţe sau a unei ideologii: cum de a fost posibil?

  • Data 13.01.2005
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2tJ
  • Data 13.01.2005
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2tJ