1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Experţii datoriilor - ce face Agenţia financiară a Germaniei?

Datoriile Germaniei au crescut la peste o mie de miliarde de euro. Criza financiară a agravat deficitul bugetar iar până în anul 2013, guvernul de la Berlin intenţionează să împrumute alte 300 de miliarde de euro

Cum se poate rambursa un asemenea munte de datorii?

Cum se poate rambursa un asemenea munte de datorii?

Agenţia financiară a guvernului german îşi are sediul la Frankfurt. Dar nu în clădirile mari din centrul financiar de pe Main, ci într-un bloc mic de la marginea oraşului unde anganjaţii pot lucra nestingheriţi. Care este funcţia Agenţiei financiare?

Carl Heinz Daube, managerul instituţiei, explică: "Agenţia financiară are două îndatoriri. În primul rând organizează împrumuturi în numele Republicii Federale. În al doilea rând, Agenţia administrează datoriile Germaniei. Ceea ce înseamnă că încercăm să găsim soluţii de creditare cu cele mai mici costuri şi cel mai scăzut risc."

Agenţia financiară gestionează datoriile statului german

Agenţia financiară gestionează datoriile statului german

Agenţia financiară de la Frankfurt este direct subordonată ministerului finanţelor de la Berlin. Cu regularitate, Agenţia scoate la licitaţie, în numele Republicii Federale, obligaţiuni de stat cu dobândă fixă în valoare de mai multe zeci de miliarde de euro. Ofertele nu vin însă din partea oricui. Un cerc foarte restrâns de 27 de bănci şi alte institute financiare din întreaga lume au dreptul de a licita pentru obligaţiunile emise de guvernul federal. Toţi ofertenţii sunt verficaţi cu atenţie de Agenţia de la Frankfurt.

"Creditarea este un proces în care trebuie să dăm dovadă de răspundere - mai ales din cauza sumelor enorme pe care le girăm. În ultimii ani am preluat datorii de peste 220 de miliarde de euro. Anul acesta sunt 350 de miliarde. Anul trecut am organizat 37 de licitaţii, iar în 2009 am ajuns deja la mai bine de 60 de licitaţii", spune Daube.

Pe lângă organizarea licitaţiilor, Agenţia condusă de Carl Heinz Daube gestionează datoriile de stat ale Germaniei de peste o mie de miliarde de euro.

"În prezent suntem martorii unui fenomen. Toate statele europene au împrumutat anul acesta mai mulţi bani decât în anii precedenţi. Şi se pare că tendinţa de a se îndatora va rămâne şi pe viitor la un nivel ridicat. În acest caz, investitorii se vor orienta spre ţările care pot garanta rambursarea creditelor. Din acest motiv, nu îmi fac griji în ceea ce priveşte piaţa de desfacere pentru obligaţiunile de stat ale Germaniei în următorii ani", a mai spus Daube.

Autori: Klaus Ulrich/ Maria Pascu

Redactor: Petre M. Iancu