1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Există un demos european ?

Aşa cum Europa medievală nu-i conţinea doar pe călugării învăţaţi care vorbeau latineşte, tot aşa noua Europă nu se poate limita la experţii de la Bruxelles şi la funcţionarii companiilor multinaţionale.

Afişele electorale ale patidelor au fost comentate în fel şi chip. S-a spus, de pildă, că referinţele folclorice de pe afişele PSD ar exprima euroscepticism, că revendicarea unor drepturi egale pentru români din afişele PNL (Norica Nicolai) ar fi expresia unei poziţii defensive care s-ar înscrie în aceeaşi mişcare de reticenţă faţă de Europa şi că numai PDL ar exprima interiorizarea Europei ca valoare proprie. (”Europa în fiecare casă”). Analiza aceasta este greşită din pricina faptului că nu priveşte imaginile într-un context mai larg. În realitate printre competitoarele actuale există un singur partid eurosceptic, dar el nu este vizibil : Partidul Noua Republică. PNR a anunţat fără echivoc că se pronunţă împotriva cedării de suveranitate către Bruxelles şi că împărtăşeşte mai curând viziunea despre Europa a britanicilor. Cu toate acestea confuziile se păstrează. Referinţele la identitate naţională sunt în mod pripit interpretate ca o formă de ostilitate faţă de Europa. Poate de aceea, temători să nu fie citiţi greşit (mai ales după un miting nereuşit cu stilistică PUNR) militanţii Mişcării Populare au ales o imagine aseptică fără nici cea mai mică trimitere identitară. (vezi afişul în care un grup de candidaţi în blugi şi cămăşi albe mărşăluiesc pe un fond de macarale şi combine într-un soi de elan progresist).

Eroarea de interpretare se trage în primul din ignorarea relaţiei inevitabil complicate pe care naţiunile europene o au cu condiţia lor europeană. Într-un program electoral al PMP pe care Cristian Preda l-a dat publicităţii cu o lună în urmă se propun alegeri transnaţionale şi alegerea directă a Preşedintelui Comisiei Europene. Toate acestea ar fi de natură să crească gradul de democraţie a UE : ”Pe termen scurt, aceste măsuri ar consolida structura democratică a Europei, dând cetăţenilor europeni un cuvânt de spus asupra deciziilor ce îi afectează. Cetăţenii români sunt parte a demos-ului european”.

Cristian Preda reia aici idei vehiculate intens în cercurile integraţioniste. Dar întrebarea este : există cu adevărat un demos european?

Şi, mai întâi, ce este un demos? Termenul are în elină sensuri multiple, dar el este utilizat mai cu seamă pentru a desemna ansamblul cetăţenilor care participă activ la problemele cetăţii într-un stat democratic opus unei oligarhii. Altfel s-ar putea spune popor, populaţie, etnii, neamuri şamd. Numai că societatea a premers statului : membrii demos-ul aveau în comun o limbă şi o veche tradiţie religioasă consolidată de rituri. Un demos nu se putea constitui ca atare fără o identitate prealabilă. Or, dacă privim situaţia actuală observăm că naţiunile europene au încă destule probleme cu identitatea (moneda) comună şi mai ales nu au sentimentul că UE ar fi cu adevărat democratică. Demos-ul european nu există încă.

A doua întrebare este dacă noua identitate europeană va apărea prin abolirea vechilor identităţi naţionale sau va fi de fapt o dublă identitate? Este Europa ceva cu totul nou sau va fi o realitate complicată alcătuită din diferite straturi identitare mai vechi? În trecut ordinele religioase catolice puteau îndeplini rolul de liant între popoarele europene pe temeiul culturii creştine şi limbii latine, dar ele nu aboleau identităţile etnice care continuau să se manifeste ca realitate subsidiară. În spaţiul bizantin aveau acelaşi rol limba greacă sau limba slavonă şi riturile creştinismului răsăritean. Modelul medieval este poate cel mai apt să arate cum este cu putinţă o dublă identitate care să nu fie resimţită ca o pierdere, ca o sărăcire de sens, ci dimpotrivă ca o achiziţie valorică preţioasă. Europa unită, dacă se va constitui, nu va putea fi, în mod realist, decât o combinaţie dintre vechile identităţi naţionale şi noua identitate europeană.

Şi să ne întoarcem acum la afişe. Dacă admitem că demos-ul european nu poate fi altul decât acela al identităţilor multiple, atunci trimiterile folclorice sunt cât se poate de îndreptăţite. Ele pot stânjeni pe intelectualii iritaţi de excesul de ruralism arhaic, dar sunt legitime pentru un partid ”popular”. E o realitate care nu poate fi abolită prin decret şi care poate fi combătută pe plan cultural, dar nu contestată în plan politic.

Să observăm apoi că românii au încă o relaţie problematică cu Europa şi nu este în folosul nimănui să ne facem că nu există probleme. Sentimentul de popor periferic, nevoit să facă eforturi pentru a se polisa la “şcoala” Vestului nu a dispărut încă cu totul şi în plus au apărut dificultăţi evidente de integrare cum este refuzul acceptării în spaţiul Schengen. Toate acestea alimentează atitudinea revendicativă şi crează aparenţa unei replieri naţionaliste. Dar este cu totul greşit să vedem aici euroscepticism. Dimpotrivă, pentru români a cere drepturi egale şi a defila cu simboluri rurale proprii este o "cerere de aderare", este un fel de a solicita admiterea deplină în UE fără a face derogări identitare.

Or, dacă Europa unită aspiră la apariţia unui demos european, acesta nu poate fi alcătuit numai din elite, ci şi din mulţimile cu identităţi locale proprii. Aşa cum vechea Europă medievală nu îi conţinea numai pe călugării învăţaţi care vorbeau latineşte, tot aşa noua Europă nu se poate limita la experţii de la Bruxelles şi la funcţionarii marilor companii multinaţionale.

În realitate, euroscepticismul românesc- atâta cât există - aparţine unei elite pentru care identitatea proprie este mai preţioasă decât pentru masele populare pentru că este, fireşte, mai bogată şi mai plină de sens. Dacă în vest euroscepticismul este popular (şi populist), în România este elitar. Iată aşadar cât de greşit interpretăm îndeobşte faptele care stau sub ochii noştri.

Nici PSD, nici PNL nu au poziţii eurosceptice, atâta doar că ele exprimă sentimentul popular al unei raportări problematice la Europa occidentală. În schimb PDL când spune ”Europa în fiecare casă”, se adresează acelora care au dobândit într-o oarecare măsură sentimentul dublei identităţi şi care nu au dificultăţi de adaptare, iar când PMP evită orice trimitere se comportă evazionist.