1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Există pericolul răspândirii gripei aviare în Germania?

Până acum virusul gripei aviare nu a fost depistat în Germania decât la păsări sălbatice. Ieri însă virusul H5N1, periculos pentru om, a fost descoperit şi la o crescătorie de păsări din Saxonia.

Sunt pisicile oare cele care transmit gripa aviară?

Sunt pisicile oare cele care transmit gripa aviară?

Descoperirea virusului H5N1 la o crescătorie de curcani pare pentru ,mulţi de neînţeles odată ce personalul de la crescătoriile de păsări germane a fost bine instruit asupra măsurilor de prevenţie pe care trebuie să le respecte. E vorba de măsuri stricte de igienă, fiind obligaţi de pildă să-şi dezinfecteze pantofii şi hainele şi să-şi spele mâinile. Dacă vreunul din angajaţi nu a respectat aceste măsuri, nu se va putea dovedi vreodată. Nu se va şti nici dacă acesta este motivul infectării curcanilor cu virusul periculos. Ca şi în cazul maladiei vacii nebune nu se cunoaşte nici astăzi cu precizie cum se transmite aceasta. Unii experţi sunt de părere că pisica jocă un rol important în transmiterea virusului H5N1.

Deşi ştim încă prea puţine despre această maladie, important este să respectăm măsurile de protecţie impuse de autorităţi. Astfel va trebui controlată cu mare atenţie întreaga zonă din preajma fermei de curcani unde a fost depistat virusul gripei aviare şi la fel de important va fi clarificarea relaţiilor comerciale pe care le-a întreţinut în ultima vreme gospodăria. Ar fi bine dacă s-ar putea stabili unde au fost livraţi curcanii în ultimile zile sau ore înaintea închiderii fermei. Dacă nu se va putea afla cu exactitate acest lcuru, atunci nu vor putea fi verificate crescătoriile care ar putea să fie afectate de asemenea şi, consideră experţii, atunci există într-adevăr pericolul răspândirii pe o mare suprafaţă a gripei aviare la păsările de casă.

Chiar dacă unii membri ai asociaţiei pentru protecţia animalelor sunt indignaţi de faptul că păsările de la ferma saxonă sunt omorâte de urgenţă preventiv, aceasta se întâmplă tocmai pentru a împiedica o răspândire a virusului nimicitor. În plus o pasăre infectată moare de regulă în decurs de numai câteva ore până la cel mult câteva zile şi anume în condiţii groaznice.

Evoluţia rapidă a bolii poate însă, pe de altă parte, reduce temerile consumatorilor de carne de pasăre. Probabilitatea ca pe piaţă să ajungă carnea infectată este redusă deoarece maladia devine foarte repede vizibilă. Apoi nu s-a constatat până acum, nici în regiunile unde au existat mai multe cazuri de gripă aviară, că boala ar fi fost transmisă la om prin intermediul alimentelor. Cu toate acestea consumatorilor li se recomandă să ţină cont de anumite reguli în prepararea produselor din carne de pasăre. Acestea ar trebui să fie bine pătrunse înainte de a fi consumate.

  • Data 06.04.2006
  • Autoare/Autor Günther Hetzke/ Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Oc
  • Data 06.04.2006
  • Autoare/Autor Günther Hetzke/ Medana Weident
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Oc