1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Există o ”cultură” a emigrației?

Poate fi explicată emigrația masivă a românilor numai prin condițiile economice și politice generale? În ciuda unei îmbunătățiri progresive a nivelului de trai, rata emigrației continuă să crească cu 7,3% pe an.

Sunt statistici mereu surprinzătoare, deși confirmă lucrurile cunoscute. Așa sunt datele privitoare la intenția românilor de a emigra. În cadrul unei sesiuni speciale din cadrul unei conferințe pe teme economice (CEE Entrepreneurship Summit 2016 – Bucuresti), Gabriel Iștoc, un membru de bază al Fundației Repatriot, care și-a propus să-i atragă în țară pe românii plecați în străinătate, a prezentat miercuri rezultatele unui studiu aplicat cetățenilor români cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. În rezumat, 54,73% dintre tineri vor să emigreze, au, cu alte cuvinte, o intenție bine definită de a părăsi țara, în timp ce alte 20% se gândesc la plecare, dar într-un chip imprecis. Iar dintre cei care au exprimat intenția plecării, 45,28% sunt foarte hotărâți.

După toate aparențele, România ar trebui să se aștepte la un nou val de emigrație în anii care vin, mai ales dacă vor exista și condiții externe favorabile. Deocamadată Europa dă semne de reticență, dar nu suficient de puternice pentru a descuraja intențiile tinerilor din România. Este semnificativ că nici consecințele Brexit-ului nu au fost percepute suficient de bine, de vreme ce Marea Britanie continuă să rămână pe primul loc în preferințele de emigrare ale românilor. Poate e bine să precizăm că nu vorbim aici de plecări temporare, de contracte pe termen definit sau detașare, ci de emigrare în toată puterea cuvântului, căci studiul citat arată clar că peste 42% din cei care și-au exprimat intenția plecării nu manifestă dorința de a se reîntoarce, dimpotrivă, vor să se stabilească pentru toată viața într-o țară din Europa Occidentală sau în Statele Unite. Întrebarea pe care și-au pus-o organizatorii acestui colocviu a fost: ”Cum facem să-i ținem pe români acasă?”

E un subiect delicat pentru că pune în balanță dorințele individuale cu interesele unei colectivități privite pe termen lung. Pe de o parte, nu poți îngrădi libertatea celor care vor să plece, pe de alta, devine tot mai dificil să rezolvi marile dezechilibre demografice din economie. Și nu e vorba numai de sistemul de pensii, ci și de economia propriu-zisă, căci, așa cum remarca cineva, degeaba vin investiții dacă nu mai ai forță de muncă. Semnificativ este că vor să emigreze nu doar cei cu venituri mici, dar și aceia cu venituri mai mari, angajați la multinaționale, medici din clinici private etc, care invocă lipsa unor perspective de evoluție profesională.

Întrebarea acută pentru politica românească este cum să rezolve conflictul dintre dorințele individuale și nevoile colective, mai ales într-o epocă în care națiunea este progresiv delegitimată de extinderea Uniunii Europene. Din extrema colectivistă a epocii comuniste am căzut în extrema individualistă a extinderii europene. Ar fi fost bine, cu siguranță ca, simultan cu libertatea de mișcare, oamenii să continue să fie legați de un loc, de o tradiție, de un mod de viață, cu alte cuvinte să existe o măsură în toate, dar constatăm cu toții cât de fragile au devenit aceste considerente. Conform unei statistici ONU, România se află pe locul al doilea din lume ca ritm al creșterii emigrației, cu 7,3% pe  an. Doar Siria ne mai întrece, dar acolo asistăm la un război catastrofal.

România depășește, ca ritm anual al creșterii migrației, țări cu mult mai instabile și mai sărace, ceea ce poate însemna că asistăm la ceva care se petrece în străfundurile societății. E vorba poate chiar de ”o cultură” a plecării, adică de o idee care ne guvernează viețile, fără să fim pe deplin conștienți de asta, căci datele cantitative la care se pot raporta sociologii nu explică îndeajuns fenomenul. Fostul ministru al Comunicațiilor, Marius Bostan, participant la conferința evocată mai sus, observa și el că economia prin ea însăși nu poate fi o explicație suficientă, cu atât mai mult cu cât situația generală a țării s-a îmbunătățit substanțial în ultimile decenii: ”Ne-am creat și noi cultura asta de a ne înjura propria țară!”.

În fine, nu doar că e dificil să găsești o soluție politică pentru a stopa emigrația, e dificil și să vorbești despre asta. Căci dacă deplângi situația, ajungi, fără voie, să-i culpabilizezi pe cei care pleacă, în virtutea premiselor însele și în ciuda oricăror precauții de ton. Asta explică poate de ce subiectul e abordat atât de rar și de ce discuțiile nu ajung nicăieri.

Horațiu Pepine