Există un antidot la islamofobie?

Pe o frescă de pe zidul coridorului bibliotecii Mănăstirii Cura, pe muntele Randa, în Mallorca, pot fi văzuţi trei călători într-o barcă, pe o mare învolburată: un musulman, un creştin şi un evreu, reprezentanţi ai celor trei religii abrahamice.

La cumpăna dintre Evul Mediu tîrziu şi Renaşterea timpurie, filozoful, logicianul şi teologul Raimundus Lullus, vajnic promotor al ecumenismului, s-a retras o vreme la mănăstirea Cura spre a se consacra studiului filozofiei, logicii şi teologiei, după ce dusese o viaţă mondenă, la curte. Predase la marile universităţi ale vremii. În 1314 regele Jacob al II-lea îl trimite într-o misiune în Tunisia. Un an mai tîrziu, la Bougier, în Algeria, este lapidat de o mulţime de musulmani. Moare în urma rănilor la 84 de ani, pe corabie, în drum spre Mallorca.

Raimundus Lullus, ilustră victimă a fanatismului islamic, s-a numărat printre cei dintîi promotori raţionali ai toleranţei, ai dialogului dintre culturi şi religii.

Unde ne sunt înţelepţii?

De un Raimundus Lullus, de un Nathan Înţeleptul duc uneori lipsă şi gîlcevile contemporanilor noştri, alimentate de temeri, idiosincrazii şi, nu în ultimă instanţă, de angoasa creată de recrudescenţa fanatismului islamic, de redusa disponibilitate a majorităţii imigranţilor musulmani de a se integra în societăţile deschise occidentale.

Tezelor lui Thilo Sarrazin din cartea „Germania se autodesfiinţează”, îmbrăţişate de marea masă a cititorilor, repudiate de o bună parte a clasei politice, polemicilor lui Henryk Broder, intervenţiilor publicistice ale scriitorului Ralf Giordano, supravieţuitor al Holocaustului, adversar al construirii de noi şi noi moschei în marile oraşe germane, eseurilor şi romanelor autoarei de origine turcă Neckla Kelek, care înfierează barbarele asasinate din motive de onoare şi căsătoriile forţate, vehementelor intervenţii publice în dezbateri ale figurii de proră a feminismului german, Alice Schwartzer, vrea să le dea o replică, în cartea sa, Patrick Bahners.

Panica şi polemicile

Abia ieşit de sub teasc, intitulat „Panicarzii”, volumul de 300 de pagini şi aproape o mie de trimiteri şi note bibliografice ale redactorului şef al paginilor de foileton din cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, a iscat reacţii dintre cele mai furtunoase.

Bahners critică, cu mult calm şi foarte doct, accesele de panică ale celor care întrevăd, precum Henryk Broder, la orizont o Eurabie, prin anul 2060.

În paginile revistei DER SPIEGEL, criticul „criticilor la adresa islamului" se angajază într-un duel verbal cu Neckla Kelek, autoarea de origine trucă nefiind singura care întrevede în islamism o nouă formă de totalitarism. Bahners ia apărarea preşedintelui Republicii Federale Christian Wulff, care, la 3 octombrie, de ziua reunificării, afirmase că islamul face parte din Germania.

Primejduiesc criticile la adresa islamului caracterul liberal al democraţiei?

Foiletonistul şef al prestigiosului ziar german constată caracterul deopotrivă global şi provincial al criticii la adresa Islamului, întrevăzînd, în exercitarea excesivă a acesteia, o primejduire a caracterului liberal al democraţiei.

Mai mult, încă, într-un interviu publicat în săptămînalul DIE ZEIT, Patrick Bahners face o analogie între naţionalism şi islamofobie, incriminează radicalizarea clasei de mijloc, adeziunea necondiţionată a acesteia la tezele lui Thilo Sarrazin şi la imaginile stereotipe despre islam şi musulmani.

Discutabil este transferul a trei componente ale „radicalismul intelectual de dreapta" pe care-l distinge autorul cărţii în critica islamului. Ar fi vorba aşadar de ideea că menajamentul moral faţă de străini ar fi exagerat, fiind o pervertire a valorilor creştine, că ar exista un cartel al opiniilor cu efect restrictiv, că sentimentul vinovăţiei şi al ruşinii de după al doilea război mondial ar fi o piedică în rostirea unor adevăruri despre străini. În cuprinsul aceluiaşi interviu, Bahners incriminează şi fenomenul naţionalismului de stînga manifestat printr-o critică susţinută a valorilor religioase.

Dar înainte ca cititorii înşişi să-şi coaguleze propriile păreri în urma lecturii cărţii lui Patrick Bahners, campania de presă în jurul acesteia, declanşată paroxistic, a polarizat deja spiritele.

Cine înoată împotriva curentului?

Thilo Sarrazin - în chiar paginile cotidianului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG - desfiinţează tezele adversarului său, cotîndu-l drept „scrib al preşedintelui Erdogan”, acuzîndu-l că este dispus ca în numele unui liberalism radical să sacrifice cultura germană.

Henryk Broder, între altele autor al unui manifest polemic intitulat „Ura, capitulăm!”, îi declină foiletonistului, cu obişnuita sa agresivitate stilistică, orice competenţă intelectuală.

In schimb Thomas Steinfeldt, editorialistul cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, întrevede în scrierea colegului său, lipsită de poante, de anecdote, de sloganuri, de apeluri, un act de curaj intelectual, reductibil la formula „ a înota împotriva curentului".

Oricum, potrivit unui studiu al Fundaţiei Friedrich Ebert, apropiată partidului social-democrat, 58,4% dintre germani ar dori o îngrădire a libertăţii religioase pentru credincioşii musulmani.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Cristian Ştefănescu