1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EXCLUSIV EVZ. Fostul şef al spionajului militar, despre moartea lui Osama bin Laden

Analistul militar Gheorghe Rotaru, fost director general al Direcţiei Generale de Informaţii din MApN, explică, în exclusivitate pentru EVZ, semnificaţia şi consecinţele lichidării lui Bin Laden.

default

Osama bin Laden

O lecţie de forţă şi de memorie

La ora la care apar aceste rânduri, marea majoritate a lucrurilor care trebuiau spuse despre anihilarea lui Bin Laden au fost deja enunţate. Statele Unite au dovedit că nu uită şi nu iartă. Vestea a fost primită cu entuziasm în oraşele americane, mai ales în New York şi Washington, oraşele "martir" ale Americii, euforia cetăţenilor americani ieşiţi în stradă demonstrând că prinderea şi pedepsirea celui care a declanşat atât de mult invocatul "război împotriva terorismului" au fost asumate nu numai la nivelul Casei Albe, dar şi la cel al americanului simplu.

În aceste condiţii, anunţul făcut de preşedintele Barack Obama a rezonat perfect cu ceea ce aşteptau concetăţenii săi. Şi nu numai ai săi. Dincolo de faptul că printre victimele atacurilor teroriste nu s-au aflat doar americani, solidaritatea manifestată instantaneu în rândul aliaţilor Americii şi chiar, să nu uităm, la Moscova a produs ulterior o concertare fără precedent a eforturilor pentru combaterea terorismului, în special a celui simbolizat de al-Qaida şi liderul ei, Osama bin Laden.

evz.ro/dw
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu