1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EXCLUSIV EVZ. Dinu Patriciu: "Alianţa struţo-cămilă USL nu poate aduce nimic bun acestei ţări"

ÎMPĂCARE. Într-un interviu, în exclusivitate pentru "Evenimentul zilei", Dinu Patriciu susţine că pragmatismul său îl face să treacă peste orice, dacă nu-şi încalcă, în acest fel, codul şi etica personală.

default

La vârsta de doar 60 de ani şi cu o singură nepoată (Carolina, care trăieşte în România – n.r.), Dinu Patriciu ar fi codaş în oricare dintre comunele patriei noastre, vivace şi, parţial, alcoolizate. În alte medii el este privit mai bine. De peste 20 de ani este în centrul atenţiei. Numărul de pagini scrise, în legătură cu el, pare mai mare decât cele referitoare la Honore de Balzac, incluzând şi opera marelui prozator francez. În anumite medii politice există părerea că România depinde, câteodată, de Dinu Patriciu nu numai pentru că el este foarte bogat şi, de ceva vreme, cel mai bogat dintre noi. Călătoreşte mult, are relaţii în cele mai diferite cercuri politice şi financiare.

Între timp imaginea lui s-a "cuminţit". Toţi banii lui au carte de indentitate. Trăieşte prin avioane "intercontinentale" sau în pinacoteca din casa şi birourile lui. În weekendurile când este în ţară devine un "devorator" al celei de-a şaptea arte mergând la cinematografele din mall pentru două sau chiar trei filme pe seară. Fără bodyguard sau alte măsuri de securitate. Doar cu familia şi prietenii. Este un om rasat, sănătos, născut pentru a-i trezi la viaţă pe cei din jur. De ceva vreme Dinu Patriciu şi preşedintele Traian Băsescu parcă se ignoră. Sau poate relaţia lor a devenit ceva mai bună. Dacă asta chiar s-ar întâmpla, viaţa din România are şanse de a se îndrepta spre normal. Ne-am propus să aflăm amănunte.

Citiți articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.
evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu

Link-uri www