1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: România se înşurubează definitiv pe harta Holocaustului

Crimele comise de armata română împotriva evreilor sunt aduse la lumină, pentru prima oară în ultimii 65 de ani, după ce o groapă comună a fost descoperită în localitatea ieşeană Popricani.

default

E frig şi aproape s-a lăsat întunericul peste Pădurea Vulturi din apropierea Iaşiului. Sunt doar puţin peste zece kilometri până în comuna Popricani, o aşezare cu pâlcuri de sate răsfirate şi un secret teribil care bântuie comunitatea. Un secret atât de bine păzit încât au fost necesare şapte decenii pentru ca povestea aceasta să răstoarne mormanele de pământ care i-au acoperit drama.

Aproape s-a lăsat întunericul, dar peria arheologului Neculai Bolohan continuă să ridice la suprafaţă istoria. Cineva notează cu atenţie cuvintele profesorului: "În marginea de vest a gropii au fost identificate fragmentele osteologice ale unor indivizi adulţi. Unul dintre ei are cutia craniană cu lovituri în zona parietală datorate probabil acţiunii mecanice cu un pat de puşcă".

Masacru la ordin

Suntem în comuna Popricani, undeva între satele Vulturi şi Cuza Vodă, la marginea unei gropi din mijlocul căreia răsar câteva cranii şi un contur scheletic aproape profilat. Dintr-un perete lateral al şanţului se iveşte o mandibulă. Stăm pe o groapă comună care găzduieşte rămăşiţele a zeci, dacă nu sute, de evrei ucişi de armata română în vara lui 1941. După declanşarea ofensivei româneşti peste Prut, în pădurea de lângă Vulturi au fost executaţi evrei din Iaşi, cel mai probabil într- o prelungire a pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW/os






Link-uri www