EVZ.ro: Românul care a câştigat franzele pe viaţă: "Circul e la televizor, pâinea o am"
26 octombrie 2010E o fotografie clasică de premiant. Bărbatul acesta uscăţiv şi blând priveşte spre aparat şi zâmbeşte. Cu o mână ţine o bucată roşie de carton, pe care scrie "Pâine gratis pe viaţă", cu cealaltă strânge mâna unui domn în cămaşă. În spate e un munte de plicuri, luminat de sus, printr-o deschizătură în tavan. Ceva din lumina asta cade, convenabil din punct de vedere stilistic, peste creştetul premiantului.
Lângă fotografie e declaraţia sa la cald dată organizatorilor concursului, declaraţie ce va fi preluată de mai toată presa din Bacău: "Încă sunt bulversat de norocul care a dat peste mine. Aseară m-am întors de la Piatra Neamţ, de la nişte rude. Eu am fost mecanic de avioane şi venisem doar pentru a-mi viza carnetul de şomer. Când am primit telefonul, am crezut că face cineva o glumă. Se pare totuşi că soarta şi-a întors în cele din urmă privirea şi către mine".
Timp de 53 de ani, soarta presărase peste Silviu Răileanu numai firimituri: aproximativ 500 de premii la concursuri de toate felurile, între care enumerăm doar un miel, trei milioane de lei vechi, un binoclu de buzunar pe care nu l-a scos nici acum din cutie şi un ceas de mână.
Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.
evz.ro/DW/os