1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: Norman Manea: "Dacă nu ne putem iubi vecinul, măcar să-l respectăm"

Scriitorul a revenit la Bucureşti pentru a-şi lansa, în avanpremiera Târgului de Carte Gaudeamus, seria de autor de la Editura Polirom, printre care şi volumul "Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian".

default

Norman Manea la Târgul de Carte (2008)

Scriitorul Norman Manea, cel mai tradus autor român în străinătate, care a continuat să scrie în limba română şi după exilul în Statele Unite din 1986, se va număra printre invitaţii celei de-a 17-a ediţii a Târgului de Carte Gaudeamus, eveniment organizat de Radio România în perioada 18-22 noiembrie 2010, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. În cadrul Târgului, scriitorul va fi invitat la conferinţe şi dezbateri.


Vizita scriitorului la Bucureşti, organizată la invitaţia Ambasadei Franţei în România, are ca scop principal marcarea, şi în România, a prestigioasei distincţii Ordinul francez al Artelor şi Literelor - titlul de Comandor (cel mai înalt rang), primit de Norman Manea din partea statului francez în această primăvară. Norman Manea, în vârstă de 74 de ani, a ajuns ieri la Bucureşti, iar joi, 18 noiembrie, de la ora 16.00, la standul Institutului Francez, îşi va lansa cele mai noi volume apărute în cadrul seriei de autor de la Polirom, printre care "Vizuina" şi "Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian".

"Evreii sunt puţini azi în România. E o comunitate în curs de extincţie"

EVZ: Vi se pare că "adversitatea interioară" evreiască mai există în cultura românească de azi? Dacă da, cum s-a modificat ea?
Norman Manea: Va referiţi, evident, la afirmaţia lui Mihail Sebastian din "Cum am devenit huligan". El vedea adversitatea exterioară ca vulgară şi minoră din punct de vedere spiritual în comparaţie cu cea interioară, profundă, esenţială, uneori devastatoare, precum în cazul profeţilor. O punere în cauză a individului şi a lumii, o introspecţie dramatică, acută, necruţătoare.

Citeşte şi comentează pe evz.ro!








Link-uri www