1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: Național Arena, stadion de 234 de milioane de euro cu gazon de doi lei! Oprescu zice că a fost acceptabil

Românii au mai oferit Europei o lecţie de lucru „bine făcut”. Naţional Arena a fost aseară un stadion de 234 milioane de euro cu un gazon de doi lei. La asemenea realizări li se spune, de obicei, „treabă românească”.

default

Gazonul de pe „Arena Națională” s-a făcut praf aseară, în timpul meciului de inaugurare, susținut în compania Franței. Primarul general Sorin Oprescu pare să fi văzut alt meci: „Gazonul a fost acceptabil faţă de cum mă aşteptam să fie”, spune acesta, care a adăgat că nu a semnat recepția lucrărilor de la Național Arena.

După doar o jumătate de oră de la începerea jocului România - Franţa, peluza de pe Arena Naţionale a cedat, numeroase bucăţi de gazon desprinzându-se pe toată suprafaţa de joc. La pauză, organizatorii au refăcut gazonul, însă pe parcursul reprizei a doua situaţia s-a repetat.

L’Equipe, cel mai prestigios ziar de sport din Europa, a numit gazonul de pe Naţional Arena „un câmp de cartofi”. „Cum poate o arenă de o asemenea anvergură să aibă un teren atât de dezastruos?”, se minunează gazetarii din Hexagon, acreditaţi la meciul România-Franţa.

Primăria Capitalei anunţase, luni, că gazonul de pe Arena Naţională s-a deteriorat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile - temperaturi ridicate şi lipsa precipitaţiilor - urmând ca porţiunile afectate să fie înlocuite.

"Rulourile de iarbă au fost montate în luna iulie, iar terenul de joc era pregătit încă din data de 10 august pentru desfăşurarea meciului de fotbal Romania-Argentina. Acest stadion a fost realizat în vederea desfăşurării finalei Europa League din 2012, perioadă în care gazonul ar fi avut suficient timp pentru fixare. Este important de menţionat că gazonul necesită timp pentru maturizare. Dupa această dată (10 august), temperaturile extrem de ridicate, dar şi lipsa precipitaţiilor, nu au permis o dezvoltare corespun zătoare a rădăcinilor, astfel încât să se asigure o legătură puternică între ruloul de iarbă şi stratul suport", se arată în comunicatul Primăriei.

Citiţi articolul integral pe EVZ.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW 
Redactor: Ovidiu Suciu