1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: Kate, o mireasă simplă, cum ar fi vrut Diana

Prinţul William şi Kate Middleton sunt împreună de mai bine de opt ani. El a părăsit-o de două ori, ea a jucat inteligent de fiecare dată.

default

În Anglia circulă o poveste: pe când avea 7 ani, William i-ar fi spus mamei sale că şi-ar dori ca, peste ani, să se facă poliţist. Harry, fratele lui William, avea atunci doar 5 ani, însă a lansat o remarcă pe cât de copilăroasă, pe atât de potrivită: "O, dar nu poţi. Tu trebuie să fii rege!". Diana a ţinut ca fiii ei să nu se izoleze în raiul regal care li se oferea, ci să simtă pulsul realităţii. Aşa că i-a luat cu ea în adăposturile pentru săraci, în clinicile unde erau copiii cu HIV, nu s-a sfiit să intre cu ei în restaurantele McDonald’s.

Prinţesa cu un firicel de sânge albastru

Relaţia lui William cu Kate Middleton - fiica unui fost dispecer şi a unei stewardese, deveniţi milionari în lire printr-o afacere on-line - a urmat aceeaşi direcţie, a îndreptării către lumesc. Pe internet, britanicii scriu că Diana ar fi plăcut-o pe Kate, chiar mult de tot. Kate nu era printre pretendentele la titlul de prinţesă, sângele ei albastru trebuie căutat cu secole în urmă. Ba chiar, glumesc cei de la "The Telegraph", familia lui Kate urcă acum ierarhic atât de mult încât membrii ei au nevoie de "aparate de respirat". Sunt stabilite şi reperele ascensiunii: de la apartamentul confiscat în care trăia bunica lui Kate la Palatul Buckingham.

evz.ro/dw
redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

Link-uri www