1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: Interceptările le-au pus cătuşe contrabandiştilor din port. Cine e "omul de la capătul tunelului"?

Probele care au dus la arestările din scandalul "Portul Constanţa" au fost obţinute în urma ascultării telefoanelor. "Omul de la capătul tunelului" rămâne un mister.

default

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus, în noaptea de marţi, arestarea a 28 de persoane, acuzate că fac parte din reţeaua care intermedia contrabanda în Portul Constanţa. Potrivit avocaţilor, sute de interceptări sunt probele cele mai importante în dosar.

Discuţiile purtate pe telefon de membrii grupării par să le fi pus cătuşele la mâini celor inculpaţi în dosar, susţin apărătorii celor incriminaţi. "Cele mai multe interceptări sunt elocvente. Acestea ar fi probele. Dosarul este bine instrumentat, nu am ce comenta", a declarat unul dintre avocaţii aflaţi marţi noaptea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Omul de la capătul tunelului"

După mai bine de 16 ore de audieri, judecătorii au decis arestarea pentru 29 de zile a celor 28 de reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi de poliţiştii de frontieră care au declanşat verificările. Avocaţii acestora au făcut deja recurs. Printre ei se numără şi fostul secretar al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu.

Tot interceptările au adus în ecuaţie o enigmă: "omul de la capătul tunelului", persoana care, cel mai probabil, este beneficiarul acestei afaceri. Întrebat de judecătorul de şedinţă dacă personajul central al afacerii este şeful ANAF, Sorin Blejnar, Adrian Liviu Durbac - fost şef al Biroului Vamal Constanţa Sud-Agigea, în prezent şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti - a negat. Iar Laurenţiu Mironescu şi Eugen Bogatu (fostul director al Direcţiei Domenii Portuare din Constanţa) au susţinut că nu au avut nicio legătură cu acesta, arată surse din cadrul apărării.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu

Link-uri www