1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: De ce scade populaţia României. Trei explicaţii

Numărul românilor nu mai este cel pe care îl ştim din 2002. Dacă recensământul de acum nouă ani arăta că în România locuiau 21,68 milioane de persoane, acum numărul acestora este mai mic cu cel puţin 1,5 milioane.

default

Datele care au rezultat din recensământul de probă, care a fost organizat în luna mai 2011, au arătat o scădere cu 1,5 milioane a locuitorilor României.

1. Prima explicaţie este fenomenul migraţiei care s-a accentuat puternic cu câţiva ani înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, dar şi după aderare.

"Această tendinţă se observă nu numai în România, ci şi în alte ţări din fostul bloc socialist, precum Bulgaria, Lituania sau Letonia", a precizat, ieri, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu.

El a declarat că, în urma recensământului care va avea loc în perioada 22-31 octombrie, "estimarea numărului de emigranţi români va fi mult îmbunătăţită, întrucât vom culege date despre emigranţi atât de la rude, familie, cât şi de la vecini şi autorităţile locale".

Voineagu a precizat că aceste informaţii vor fi coroborate cu datele furnizate de alte instituţii din România.

Apoi, informaţiile din România vor fi puse "în oglindă" cu cele din ţările unde au plecat românii, deoarece fiecare din aceste state îşi înregistrează emigranţii.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu

Link-uri www