1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Vocile celorlalţi

EVZ.ro: Cristian Preda: "Mesajul PDL e să păstrăm corupţii, că ei aduc voturi"

Cristian Preda susţine că, prin refuzul criteriilor de integritate, PDL-iştii au transmis în exterior că nu poţi avea încredere în justiţia din România, iar în interior - că, electoral, corupţia e tolerată.

default

Cristian Preda (al doilea din stânga), alături de alţi europarlamentari PDL

După o şedinţă în care "reformiştii" au fost puşi la colţ de garda veche a PDL care a impus un statut fără criterii de integritate, Cristian Preda, unul dintre susţinătorii acestora, spune că democrat-liberalii au transmis un mesaj negativ pentru un partid aflat la guvernare. În exterior - că justiţia e politizată şi nu te poţi baza pe ea. În interior, "staţi liniştiţi, corupţii vor fi păstraţi că ei ne aduc voturi".

EVZ: Doar trei voturi, atât dă PDL pentru integritate?

Cristian Preda: Din păcate, diferenţa dintre ceea ce ne-am promis nouă şi publicului şi realitatea acestui vot e foarte mare. Temerea colegilor mei că în acest fel e fragilizat partidul a fost mai puternică decât speranţa mea şi a Monicăi Macovei şi a lui Sever Voinescu că în acest fel vom redresa situaţia. Aşa s-a decis, trebuie să respectăm această decizie, dar e clar o diferenţă mare de viziune.

Diferenţa de viziune s-ar putea concretiza într-un pas înapoi?

În acest moment, dezbaterea despre viitorul organizaţiei trebuie continuată. Un pas important e că s-a discutat, chiar dacă registrul retoric n-a fost întotdeauna unul înrădăcinat în argumente, ci în invective. Mi-aş fi dorit ca opiniile să fie mai stabile şi argumentele să nu se schimbe de la o zi la alta. Persoane care argumentau la sfârşitul săptămânii trecute în Biroul Permanent Naţional (BPN) în favoarea acestei măsuri au găsit o cale să întoarcă faţa de la aceste argumente şi să îmbrăţişeze poziţia celor care se temeau.

Citiţi articolul integral pe evz.ro accesând linkul de mai jos.

evz.ro/DW
Redactor: Ovidiu Suciu





Link-uri www