Evitarea unui recul grav în efortul antiterorist

Fişierul iscase o intensă controversă şi ridicase probleme de amploare. Una dintre ele, de natură constituţională, ţine de o veche interdicţie cu substrat istoric.

Astfel, în reacţie la catastrofa totalitară nazistă generată de Hitler şi de cooperarea dintre diverşii poliţişti politici, agenţi secreţi ori mai puţin secreţi ai Celui de-al treilea Reich, autorităţile germane postbelice au separat net serviciile secrete de poliţiile regionale şi de cea federală.

Or, fişierul creat de autorităţile de la Berlin în vederea susţinerii eforturilor de depistare a unor virtuali terorişti păcătuieşte din acest punct de vedere. Fapt este, că leagă între ele circa 40 de poliţii regionale, federale precum şi serviciile secrete, în total aproximativ 60 de oficii diverse.

Conform autorităţilor, datele conţinute în acest fişier central sunt esenţiale în vederea contracarării eficiente a pericolului terorist şi extrem de importante în vederea combaterii terorismului internaţional cu substrat islamist. Ele vizează circa 16.000 de persoane.

E vorba de făptaşi, potenţiali terorişti cu antecedente în lumea extremismului musulman şi a violenţelor islamiste, precum şi susţinătorii lor. Printre numele cuprinse în acest stoc de informaţii se află şi cele ale unor indivizi care tind să favorizeze violenţa ca mijloc de impunere a unor obiective de ordin politic sau religios.

Or, în deschiderea audierilor Curţii Supreme de la Karlsruhe, vicepreşedintele Curţii, Ferdinand Kirchhof, reliefase existenţa unor probleme de ordin constituţional.

De altfel, mai mulţi judecători formulaseră "întrebări foarte critice privind fişierul”, după cum notase textual site-ul online al ziarului berlinez Die Welt, potrivit căruia şi Responsabilul Federal pentru Protecţia Datelor Personale, Peter Schaar, consideră că fişierul, aşa cum a fost creat, ar prezenta „deficite majore” în materie de control al informaţiilor stocate.

Că Schaar nu e satisfăcut nu miră prea multă lume. Nici faptul că ministerul federal de interne şi şefii poliţiei germane justifică fără doar şi poate necesitatea unei asemenea colecţii de date. Conform ministrului german de interne, Hans-Peter Friedrich, fişierul e „o piatră unghiulară”, o piesă esenţială în „arhitectura de securitate germană şi în lupta contra terorismului islamist internaţional”.

Cert e că fişierul creat la Wiesbaden în 2006 conţine varii date personale foarte sensibile. Între altele stochează nume, adrese, zile de naştere, provenienţe naţionale, limba maternă, religia, profesia, numerele de cont şi semnalmentele persoanelor care ar putea deveni un pericol. Iar autorităţile regionale şi locale, poliţiile, vama şi serviciile secrete au, toate, acces la aceste date.

Petiţia depusă împotriva existenţei acestui fişier creat în baza legilor antiteroriste adoptate în Germania la mijlocul anilor 2000, sub imperiul efectelor atentatelor de la 11 septembrie, pusese în discuţie tocmai constituţionalitatea unor informaţii, care pot viza şi persoane absolut nevinovate. Persoane de contact ale teroriştilor, bunăoară, care n-au nici cea mai mică vină.

Din acest punct de vedere plângerea avansată Curţii de la Karlsruhe afirmă că, dincolo de încălcarea principiului separaţiei poliţiei de serviciile secrete, fişierul ar viola „dreptul de bază al autodeterminării informaţionale” a persoanelor.

Or sentinţa Curţii Constituţionale a autorizat deocamdată, principial şi condiţionat, utilizarea lui, dar solicită Parlamentului să opereze până la finele anului 2014 o serie de modificări legislative. Între altele, conform lor, va trebui limitat cercul persoanelor cuprinse în stocul de informaţii centralizate şi excluderea persoanelor utilizate de terorişti fără a avea habar de complicitatea lor involuntară din demersul autorităţilor de a-şi furniza mutual informaţii în clar cu privire la numele lor.

E limpede că, dacă Germania, ca şi America de dinainte de Boston, a fost, în genere, scutită în era post nine/eleven de atentate teroriste şi în special de cele de sorginte islamistă, această performanţă notabilă n-a fost un miracol. Succesul s-a datorat serviciilor secrete şi poliţiilor, inclusiv şi mai ales activităţii celor de peste ocean, precum şi cooperării dintre ele şi cele europene în materie de extremism violent de tipul celui practicat de al Quaida.

Evident, drepturile şi libertăţile persoanelor sunt sacrosancte într-o societate deschisă, în democraţii şi state de drept. În consecinţă ele se cer protejate. Dar accesul rapid, centralizat, la informaţii fiabile e un element indispensabil pentru o luptă antiteroristă de o oarecare eficienţă.

Or, asigurarea acestui acces într-un stat federal, cu multe şi varii poliţii şi servicii nu e tocmai lesnicioasă. Cu atât mai importante sunt, ca atare, stocurile centralizate de date relevante. A le interzice ar fi însemnat un recul important în domeniul eforturilor antiteroriste. Ministerul federal de interne a salutat decizia adoptată de Curte, calificând-o drept "echilibrată".