1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

”Evitarea abuzurilor nu trebuie să devină un principiu de penalizare a copiilor”

28 aprilie 2004

Patrizia Paoletti-Tangheroni, deputat creştin-democrat italian şi membru în sub-comisia pentru drepturile copilului din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliul Europei, cere uniformizarea legislaţiei europene în materie de adopţii.

https://p.dw.com/p/B391
Adopţiile internaţionale în atenţia Consiliului Europei
Adopţiile internaţionale în atenţia Consiliului Europei

”Prioritare sunt drepturile copilului şi nu interesele celor ce doresc să îi adopte”, a declarat, marţi, reprezentantul permanent la Bucureşti al Comisiei Europene, Johnathan Scheele. Membrii Adunării Parlamentare a Consliului Europei (APCE), reuniţi săptămîna aceasta la Strasbourg, au discutat, în principiu, problema adopţiei copiilor din România dar au preferat să-şi îndrepte atenţia dinspre detalii asupra principiilor, în condiţiile în care acestea din urmă sunt încă neclare. Patrizia Paoletti-Tangheroni, deputat creştin-democrat italian şi membru în sub-comisia pentru drepturile copilului din APCE, a propus spre analizare ideea unei moţiuni prin care se urmăreşte uniformizarea legislaţiei la nivel european – în aşa fel încît interesul copiilor să primeze.

Deutsche Welle: Europenii nu se pot pune de acord asupra modului în care poate fi rezolvată problema adopţiilor internaţionale. Legile diferă de la o ţară la alta. Practic, România, ţara cea mai intens blamată, este prinsă între două curente contradictorii. Chiar statele membre ale Uniunii Europene văd problema în moduri diferite.

Patrizia Paoletti-Tangheroni: Există percepţii diferite, legi diferite şi situaţii diferite în ţările cărora li se cer spre adopţie copii. Legile ţărilor ce adoptă copii nu sunt, la rîndul lor, uniforme. Nici măcar în interiorul Uniunii Europene. În unele ţări adopţiile sunt decise de stat, în altele de ONG-uri sau asociaţii delegate de către stat. În unele state, adopţiile costă bani. Există şi cazuri în care persoane private vînd copii. De aceea m-am gîndit la redactarea unei moţiuni în urma căreia toate ţările reprezentate în Consiliul Europei să dispună de acelaşi set de reguli.

Deutsche Welle: În rezumat, doriţi restrîngerea drepturilor de adopţie internaţională sau propuneţi o relaxare a legislaţiei, în aşa fel încît să nu mai fie nevoie de intervenţii politice sau de ”recompensarea” unor funcţionari publici – cu alte cuvinte, de mită?

Patrizia Paoletti-Tangheroni: Se spune că este bine ca, desigur, copiii să rămînă în ţara lor de origine, să crească în interiorul propriei lor culturi. Alte voci susţin că, de fapt, nu contează decît calitatea familiei adoptive. Am, personal, experienţa adopţiei unui copil din Ruanda care trăise, acolo, într-un lagăr de refugiaţi, după genocidul din urmă cu zece ani, Nu vreau să raportez întreaga situaţie la experienţa mea. Dar cred că regula păstrării copiilor în cultura lor de origine nu trebuie să fie prea rigidă. Contează, în fapt, binele copilului.

Deutsche Welle: Aici sunteţi, la nivelul principiului, de acord cu reprezentanţii Comisiei Europene. Doar că vedeţi altfel drepturile copiilor. Comisia Europeană se opune adopţiilor internaţionale, dumneavoastră lăsaţi să se înţeleagă că, de fapt, interesul copilului este mai bine protejat atunci cînd aria de selecţie a părinţilor adoptivi este mai largă.

Patrizia Paoletti-Tangheroni: Suntem în cursul construirii unei societăţi multiculturale. Cu atît mai mult cred că nu trebuie să restrîngem şansele copiilor. Poate că familia potrivită se află în străinătate şi nu în ţara de origine.

Deutsche Welle: Şi totuşi, cadrul legislativ existent în prezent a favorizat numeroase ilegalităţi.

Patrizia Paoletti-Tangheroni: Au existat abuzuri, chiar afaceri cu copii, în ţările din Est. Dar nu trebuie, cred eu, să pedepsim copiii pentru problemele pe care le fac funcţionarii publici. Nu trebuie să închidem copiilor toate porţile către un viitor mai bun. O strategie temporară pentru evitarea abuzurilor nu trebuie să devină un principiu de penalizare a copiilor.

Alin Teodorescu, şeful de cabinet al premierului român Adrian Năstase, se află la Washington, pentru a disputa acest subiect cu oficialii americani. Proiectul de lege adoptat de Senatul României şi care urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor, elaborat în aşa fel încît să corespundă exigenţelor Comisiei Europene, a fost apreciat de o serie de oficiali americani ca fiind restrictiv la adresa drepturilor copiilor. Viitoarea lege românească prevede că adopţia internaţională este ultima soluţie la care pot recurge, însă, numai rudele apropiate minorului.