1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Euthanasia în dezbaterea Parlamentului

Subiectul morţii provocate în faza terminală a unei boli suscită controverse în comisia parlamentară investită cu examinarea noului Cod penal.

default

În proiectul noului Cod penal a fost introdus un articol menit să dea o reglementare specială a acestei situaţii. Pînă în prezent, asistenţa acordată bolnavului care hotărăşte să se sinucidă ar fi fost încadrată la omor calificat, deoarece nu se face nici o distincţie între această situaţie particulară şi un act brutal de agresiune. Aşadar în proiect se spune că se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani "uciderea săvîrşită la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestate medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat".

Proiectul noului Cod penal acceptă aşadar o circumstanţă atenuantă, deoarece omorul calificat continuă să fie pedepsit cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, senatorul PSD Toni Greblă, a propus însă eliminarea acestui articol: "După părerea mea, a explicat el este inacceptabil un asemenea text (...) Aceasta ar fi o infracţiune comisă din milă. Nimeni nu are dreptul să decidă cînd, din milă, trebuie să ridice viaţa unei persoane" .

Deputatul UDMR Marton Arpad a cerut, dimpotrivă, ca textul să fie păstrat, iar pedeapsa celui care acordă asistenţă în caz de sinucidere să fie micşorată de la 3-7 ani la 1-5 ani.

Oarecum la mijloc, între conservatorismul PSD şi semiliberalismul UDMR, s-a plasat PDL, care a propus păstrarea textului, dar agravarea pedepsei de la 3-7 ani la 7-10 ani.

Miercuri sub-comisia care examinează proiectului Codului penal va lua o decizie prin vot.

Este de remarcat însă că acest proiect de Cod penal nu vorbeşte nici despre «euthanasie» nici despre «sinucidere asistată medical», care sînt termeni consacraţi în dezbaterea europeană, ci despre «ucidere la cerere».

Formularea este importantă întrucît ea pune accentul pe responsabilitatea medicului (poate fi vorba şi de altă persoană) şi nu pe a ceea a bolnavului. Or, a spune sinucidere asistată medical implică deja o viziune tolerantă care aşează responsabilitatea asupra persoanei care decide să se sinucidă.

Este de remarcat iarăşi că modul acesta de a pune problema, nu reuşeşte să cuprindă întreaga gamă de situaţii pe care evoluţia tehnicii medicale le-a făcut posibile. De exemplu în Franţa, după o îndelungată dezbatere, a fost depenalizat actul unui medic care hotărăşte, la solicitarea bolnavului să întrerupă tratamentele paliative atunci cînd nu mai există nici o speranţă. În Italia recent Justiţia a decis, de asemenea, în favoarea părinţilor care doreau să întrerupă funcţionarea aparatelor cu ajutorul cărora fiica lor era menţinută în viaţă. (Olanda face excepţie întrucît a depenalizat euthanasia în toate situaţiile)

Se face aşadar o diferenţă între suprimarea unor tratamente care nu duc nicăieri şi care par adesea abuzive şi injectarea, de pildă, a unor substanţe letale.

Proiectul noului Cod penal românesc se referă însă, după toate aparenţele, numai la cea de a doua situaţie, lăsînd-o pe prima într-un vag care ar putea crea pe viitor destule confuzii.

Autor: Horaţiu Pepine
Editor: Robert Schwartz