Europenii ar putea reinstaura pacea în Siria

DW: Violenţele din Siria nu încetează. Ce anume împiedică renunţarea la arme?

Problema este că, odată intrate în luptă, niciuna dintre părţi nu mai poate să renunţe. Cel care depune armele va fi ucis de către celălalt. În context, caracterul religios al conflictului joacă un rol important: alaviţii ar ajunge în custodia insurgenţilor. După încheierea războiului, n-ar mai putea trăi în Siria. De aceea, părţile combatante au o singură deviză: totul sau nimic. 

DW: Propuneţi ca Europa să conducă procesul de mediere a conflictului sirian. Pe ce se bazează recomandarea dumneavoastră?  

Dacă europenii ar fi capabili să adopte o poziţie comună, alta decât cea a Chinei şi Rusiei, pe de o parte, şi a SUA, pe de alta, cred că ar avea cele mai mari şanse să intervină în soluţionarea conflictului. Arta diplomaţiei presupune independenţă şi imparţialitate. Deocamdată se fac numai speculaţii pe marginea Siriei post-Assad: noua ordine politico-economică, relaţia între confesiuni. E bine şi frumos numai că preocuparea principală ar trebui să fie încetarea focului. Or, un război civil nu se câştigă printr-o intervenţie militară. Tocmai din acest motiv, cei mai indicaţi ar fi europenii. Europa nu are niciun interes în Siria. Singurul ei interes este ca războiul să se termine. Astfel, Europa ar putea fi un mediator imparţial şi credibil. 

DW: Mulţi observatori susţin că revolta contra regimului Assad nu poate fi asociată unui conflict religios. Dumneavoastră susţineţi contrariul. De ce?

La începutul războiului, o parte dintre sirieni - de diverse confesiuni - susţinea că doreşte schimbarea regimului. Presa vorbea despre o revoltă cu caracter predominant religios. Alţi sirieni spuneau că este doar o insurgenţă pur sunită. Reprezentanţii creştinilor şi ai altor minorităţi religioase afirmau că nu au de-a face cu conflictul. Se poate ca toate acestea să fi fost valabile la început. Dar, între timp, războiul a dobândit un caracter religios - chiar dacă acceptăm sau nu. 

DW: Cum argumentaţi această teorie?

Să luăm ca exemplu oraşul Homs. Urbea este împărţită pe sectoare religioase. Creştinii au fugit din oraş pentru a căuta refugiu în satele creştine din regiune. În Homs, zonele populate de alaviţi sunt liniştite. Dimpotrivă, în cartierele în care trăiesc suniţi se duc lupte. Cei aflaţi la faţa locului vorbesc despre o societate fragmentată pe criterii religioase.

DW: Cum vă explicaţi această logică?

Problema este că, în Siria, în afară de apartenenţa etnică şi religioasă altceva nu mai există. Analizaţi puţin partidul Baath: în forurile superioare se respectă anumite proporţii. De regulă, dintr-o comisie de zece oameni fac parte şase suniţi, doi alaviţi şi doi creştini. Aparatul de stat, instituţiile publice şi, de altfel, întregul peisaj politic, sunt orientate religios. Desigur, actualul  regim - ca de altfel şi alte regimuri - a abuzat de această confesionalitate în apărarea propriilor interese.

Dar, sub aspect istoric, rădăcinile problemei sunt mai adânci. Totul a început în timpul ocupaţiei franceze. Francezii i-au ales pe alaviţi pentru armată, pe suniţi i-au îndreptat către economie, iar pe creştini îi foloseau în administraţie. A fost o diviziune care, în timp, s-a consolidat. Într-un asemenea context a venit la putere Hafez-al-Assad, în 1970.    

Naseef Naeem este expert în drept constituţional şi a lucrat ca avocat la Damasc. În prezent, predă cursuri la Universitatea Göttingen. Naeem aparţine minorităţii creştine din Siria.