1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Europa - un copil problemă

Europa rămâne copilul problemă al unor părinţi care şi l-au dorit şi care investesc în el.

default

Presa de astăzi continuă să analizeze libertatea pe care o mai pot invoca jurnaliştii din Ungaria, dar şi libertatea de mişcare pe criterii Schengen, de care românii şi bulgarii s-au mai îndepărtat puţin.

La München, bavarezii de la SÜDDEUTSCHE ZEITUNG anunţă amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, citând declaraţia ministrului ungar de interne Sandor Pinter. În plus, publicaţia preia şi anunţul făcut pentru dpa de un diplomat european, conform căruia "luna martie nu mai este valabilă", în cazul extinderii spaţiului de liberă circulaţie.

Dacă previziunile se adeveresc, atunci am asista la "succesul unei iniţiative germano-franceze. Miniştrii de interne Thomas de Maiziére şi Brice Hortefeaux au solicitat recent o amânare, argumentând că guvernele de la Bucureşti şi Sofia nu au făcut destule progrese ireversibile în asumata reformare a justiţiei şi în combaterea criminalităţii organizate. O poziţie adoptată şi de alte ţări comunitare şi sprijinită acum probabil de o majoritate în cadrul celor 25 de state din zona Schengen". Jurnaliştii analizează reacţiile stârnite la Bucureşti de anunţul oficialului ungar, de la dispoziţia ministrului Baconschi de a-şi prezenta demisia, în cazul în care Premierul Boc i-o cere, până la apelul preşedintelui Băsescu de a rezolva numeroasele probleme din justiţe şi de a nu bloca aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană.

Ungaria şi preşedinţia

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi Premierul ungar Viktor Orban la Budapesta

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi Premierul ungar Viktor Orban la Budapesta

O Uniune la conducerea căreia s-a instalat Ungaria. La nici o săptămână de la preluarea preşedinţiei rotative, bilanţul este dezamăgitor: "un start prost", a recunoscut premierul Viktor Orban, citat de SÜDDEUTSCHE ZEITUNG, pentru că, în loc să conducă destinul comunitar, el trebuie să apere controversata lege a presei. În faţa jurnaliştilor de la Bruxelles, Orban a anunţat că "Ungaria îşi va modifica legea presei, atunci când şi alte state comunitare îşi vor schimba prevederile în domeniu. În fond, a mai susţinut Orban, Budapesta a preluat reglementări în vigoare în alte state, a căror legitimitate nu a fost pusă la îndoială".

Europa are însă şi alte probleme: precum mult bătuta monedă comunitară.

Irland Euro

"La grande illusion" se intitulează analiza unui profesor universitar din Berna, publicată de NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. "O coordonare a politicii bugetare, economice şi sociale ar slăbi responsabilitatea individuală a statelor şi ar duce la declinul monedei unice." Un articol în care planurile liderilor europeni de a controla bugetele statelor membre sunt aspru ciriticate. "Statele membre ale Uniunii Europene, spre deosebire de cele din cadrul Statelor Unite ale Americii, se prezintă cu tărie ca state suverane. Situaţia nu se va schimba în viitorul apropiat. Eşecul unui sistem fiscal federal ar atrage, pe termen lung, violente ciocniri politice", susţine economistul expert în probleme financiare Ernst Baltensperger.

Probleme şi în Germania

Germania, ţară care susţine transparenţa financiară la nivel comunitar, are probleme mari atât la nivel politic, de integrare, cât şi social. Decăderea liberalilor, falsificarea statisticilor de către controversatul autor Sarrazin în susţinerea teoriilor sale privind integrarea străinilor, dar şi extinderea anchetelor în cazul furajelor infestate cu dioxină sunt subiecte tratate pe larg de editorialişti în presa de astăzi.

Gesine Lötzsch lidera Partidului Stângii

Gesine Lötzsch lidera Partidului Stângii

La început de an, mai există o nouă dezbatere în Germania: declaraţiile preşedintei Partidului Stângii, Gesine Lötzsch, referitoare la comunism. FRANKFURTER RUNDSCHAU o compară pe socialistă cu inventatorul becului, Edison: "Este posibil ca Gesine Lötzsch să nu fi înţeles diferenţa dintre un bec şi o viaţă de om? După 9999 de încercări eşuate, 9999 de becuri distruse au ajuns la gunoi; după 100 sau 1000 de încercări în ultimul secol de a găsi calea spre comunism, milioane de oameni au sfârşit în lagere de reeducare, celule de tortură sau gropi comune. În politică nu funcţionează formula lui Edison, ci soluţia lui Confucius - calea este ţelul. Cine nu a înţeles acest adevăr, nu are ce căuta în politică şi ar trebui să devină grădinar la cimitir sau cioclu" - o recomandare pe care jurnaliştii de la Frankfurt o fac unei politiciene care a afirmat că se impune căutarea unor "noi căi spre comunism".

Autor: Alina Kühnel

Redactor: Robert Schwartz